Scrisoare deschisă: 15 organizații din Educație solicită Senatului să respingă Ordonanța de Urgență nr. 50/2021 privind transportul elevilor

Foto: Pexels.com

15 organizații din învățământ solicită printr-o scrisoare deschisă comisiilor raportoare și grupurilor parlamentare respingerea Ordonanței de Urgență nr. 50/2021 și „gestionarea în mod optim a transportului gratuit al elevilor”, se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „Prin această ordonanță, a fost introdusă (pe lângă procedura de gratuitate deja existentă, dar niciodată aplicată, pentru că Guvernul României nu a asigurat și bugetul necesar), o procedură paralelă, contradictorie cu aceasta”, potrivit sursei citate.

„Solicităm introducerea de urgență pe ordinea de zi a comisiilor raportoare, a proiectului L401/2021, precum și respingerea OUG 50/2021 în vederea revenirii la Legea 226/2020, care asigura în mod optim, legal și constituțional, gratuitatea elevilor la transport – respectiv, dreptul fundamental la educație a tuturor copiilor și tinerilor”, conform comunicatului.

În scrisoarea deschisă se precizează că „având în vedere faptul că majoritatea elevilor ce nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu folosesc transportul județean gratuit, și că nu este nicăieri prevăzut că prevederile OUG 50/2021 nu s-ar aplica transportului județean, se creează o confuzie care a dus la blocarea transportului gratuit al elevilor. Astfel, multiple Consilii Județene din țară au invocat prevederile ordonanței pentru a justifica încălcarea legii. Inclusiv Municipiul Pașcani a afirmat faptul că acesta nu mai are obligația de a asigura gratuitatea la transportului elevilor, dat fiind că aceasta ține strict de atribuțiile Ministerului Educației, respectiv, unităților de învățământ”, se arată în scrisoarea deschisă.

„Mai mult, decontul introdus prin OUG 50/2021 este unul plafonat, care nu acoperă nici măcar jumătate din cheltuielile reale ale elevilor.”, potrivit documentului.

Informații de context

Ordonanța 50 din 16 iunie 2021 prevede următoarele: la articolul 84, alineatul (1^3) se modifică și va avea următorul cuprins:

La articolul 84, după alineatul (1^3) se introduc șase noi alineate, alineatele (1^4)-(1^9), cu următorul cuprins:

Este vorba despre următoarele asociații: Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din București și Ilfov, Asociația Elevilor din Maramureș, Asociația Vâlceană a Elevilor, Asociația Elevilor din Timiș, Asociația Elevilor din Bacău, Federația Părinților și Aparținătorilor Legali, Societatea Academică din România, Coaliția pentru Educație, Asociația SUPRA, Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst, Părinții Cer Schimbare – grup civic, Coaliția pentru Educație, Asociația Ține de Noi și Fundația World Vision România.

Exit mobile version