Scrisoare deschisă a unui profesor din învățământul vocațional către ministrul Daniel David: Ați condamnat o școală de elită la comasare, cei care ne vor absorbi nu au nimic în comun cu misiunea noastră / Aveți șansa să reveniți asupra legilor, noi nu vom ceda

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, domnule ministru al educației Daniel David, vă scriu în numele colegilor mei din Școala Gimnazială de Arte Nr. 3. Din cauza deciziilor pe care le-ați luat ați condamnat această instituție la comasare. Cei care ne vor absorbi nu au nimic în comun cu specificul nostru, cu misiunea noastră.

Această școală vocațională, cu peste 70 de ani de activitate, a fost și este una de elită în spațiul cultural bucureștean. La bunul ei renume au contribuit generații de dascăli dedicați care s-au dăruit zi de zi în formarea generațiilor de elevi. Eu m-am alăturat acestei familii în anul 2008, la scurtă distanță după reîntoarcerea mea în țară, după un periplu didactic prin Canada și Emiratele Arabe Unite. Alături de acest colectiv am organizat concursuri, evenimente artistice și am contribuit la bunul mers al acestei instituții. Nu sunt o voce cu parcurs de tabloid, ci una care a muncit cu dedicație în câmpul muzicii, alături de elevii mei.

În linkul de mai jos aveți acces la catalogul meu canadian. 68 de publicații, din cele 150 care au apărut la șase edituri din străinătate și trei din România. Nu am remarcat vreun ministru al educației să dețină un asemenea număr de publicații. La toate editurile de prestigiu cu care colaborez se cere calitate, valoare. Dacă nu se caută, nu se vinde și, prin urmare, nu se publică. În acest colectiv am realizat marea majoritate a acestor materiale.

Suntem o școală vocațională care are propria ei voce. Despre ea nu vorbesc, din păcate, foștii elevi, ci cei care au un cuvânt de spus în legătură cu viitorul ei. Aveți șansa să reveniți asupra legilor care au schimbat configurația învățământului vocațional. Indiferența dumneavoastră, a amândurora, nu va rămâne fără consecințe. Nu uitați că nu am fost consultați înainte ca actualul guvern să ia aceste decizii. În calitate de profesor, compozitor și chitarist, vă mărturisesc că încrederea mea și a colegilor mei în clasa politică este aproape nulă. Dacă vreți ca această realitate să se schimbe vă recomand să acționați cât mai curând. Noi nu vom ceda!

Prof. Adrian Andrei

Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version