„Încercăm să oferim și noi un sprijin prin această diversificare” a disciplinelor cuprinse în Evaluarea Națională, a anunțat astăzi ministrul Educației, Mihai Dimian. Întrebat dacă se impune modificarea structurii examenelor susținute de elevi la finalizarea clasei a VIII-a, Mihai Dimian a atras atenția că „ne concentrăm mai mult” pe studierea limbii române și a matematicii cu cât ne apropiem de examene și „sunt neglijate celelalte” materii , ceea ce „este trist”.
„În afară de această schimbare de mentalitate generală pe care sper să o provocăm împreună, sigur că uneori ajută și aceste instrumente suplimentare, cum ar fi diversificarea disciplinelor de la Evaluarea Națională. Împreună cu specialiștii sigur că se va ajunge la o concluzie […]. Aștept cu interes rezultatele consultării cu dumnealor”, a declarat Mihai Dimian în cadrul unui interviu acordat la TVR Info jurnalistei Diana Dumitrașcu.
Ministrul a anunțat că „încercăm să oferim și noi un sprijin prin această diversificare, pentru a spori poate importanța… pentru că, din punctul meu de vedere, principala problemă în învățământul românesc este legată de motivația elevilor pentru studiu. Pare că am transformat această motivație pentru studiul unei discipline în motivația pentru nota pe care o obțin la Evaluarea Națională sau pentru nota pe care o obțin la examenul de Bacalaureat. […] S-ar putea ca o educație financiară și antreprenorială, spre exemplu, care nu se oferă la Bacalaureat și poate nici în programul de formare, dacă n-au ales-o ca opțional, să nu reprezinte o țintă pentru acești elevi, pentru că nu se regăsește în evaluare. Dar ea reprezintă un ajutor important în deciziile pe care le iei în viață ulterior”.
Oficialul guvernamental a precizat că „într-o perioadă de un an aceste lucruri pot fi clarificate și decizia poate fi luată”.
Diana Dumitrașcu, jurnalistă TVR Info: Referitor la Evaluare Națională. Discuția despre modificarea structurii Evaluării Naționale a fost deschisă recent de fostul ministru Daniel David, dar subiectul este unul vechi, cunoscut, în sensul în care apare și în legea nr. 1/2011, Legea Miclea-Funeriu. Dumneavoastră considerați oportun, în acest moment, să tranșați și mai mult această discuție, să chemați specialiștii la masă și să vedeți dacă se impune modificarea structurii Evaluării Naționale?
Mihai Dimian: În primul rând, mă bazez pe părerea specialiștilor într-o astfel de situație. În al doilea rând, aș vrea să apreciem mai mult educația, să apreciem mai mult învățământul, indiferent dacă ajungem să-l testăm sau nu. Ne uităm foarte mult la aceste evaluări și atât Evaluarea Națională, cât și examenul de Bacalaureat determină o anumită traiectorie, ne ajută în traiectoria noastră în viață și în carieră. În același timp, cred că și celelalte discipline sunt foarte importante și dacă ne uităm, după absolvire, observăm că ele ne ajută foarte mult și că ar trebui să reușim să prezentăm mai mult aceste avantaje ale celorlalte discipline, astfel încât elevii și părinții dumnealor să nu se focalizeze doar pe discipline care se află la un examen, fie că vorbim de Evaluarea Națională, fie că vorbim de Bacalaureat. În afară de această schimbare de mentalitate generală pe care sper să o provocăm împreună, sigur că uneori ajută și aceste instrumente suplimentare, cum ar fi diversificarea disciplinelor de la Evaluarea Națională. Împreună cu specialiștii sigur că se va ajunge la o concluzie și, așa cum ați amintit că a existat o inițiativă și înainte, în urmă cu 15 ani, este redeschis subiectul acuma. Aștept cu interes rezultatele consultării cu dumnealor.
Diana Dumitrașcu, TVR Info: Deschideți dumneavoastră discuția aceasta?
Mihai Dimian: O deschid, dar o deschid în ambele direcții: și în privința părinților, să se gândească să nu împingă elevii doar către disciplinele care se examinează. Pe de altă parte, încercăm să oferim și noi un sprijin prin această diversificare, pentru a spori poate importanța… pentru că, din punctul meu de vedere, principala problemă în învățământul românesc este legată de motivația elevilor pentru studiu. Pare că am transformat această motivație pentru studiul unei discipline în motivația pentru nota pe care o obțin la Evaluarea Națională sau pentru nota pe care o obțin la examenul de Bacalaureat. Asta nu este o abordare adecvată formării unei persoane și mai ales ajutorului pe care, repet, acea disciplină i-l oferă în viață ulterior. Ea nu a fost pusă acolo întâmplător. Dacă am decis că o anumită disciplină face parte din formarea lui, cu siguranță îl va ajuta în viața. S-ar putea ca o educație financiară și antreprenorială, spre exemplu, care nu se oferă la Bacalaureat și poate nici în programul de formare, dacă n-au ales-o ca opțional, să nu reprezinte o țintă pentru acești elevi, pentru că nu se regăsește în evaluare. Dar ea reprezintă un ajutor important în deciziile pe care le iei în viață ulterior.
Diana Dumitrașcu, TVR Info: În acest moment, tot focusul este pe limba română și matematică.
Mihai Dimian: N-aș spune că tot, dar e clar că ne concentrăm mai mult. Și cu cât înaintăm către clasa a VIII-a, respectiv cu cât înaintăm către clasa a XII-a, cu atât ne concentrăm mai mult către disciplinele care se dau la Bacalaureat și sunt neglijate celelalte. Asta este trist.
Diana Dumitrașcu, TVR Info: Să zicem că porniți această discuție în perioada următoare. E posibil ca până în toamnă să ajungeți la o formulă nouă a acestui examen și să-i anunțați pe elevii de clasa a V-a că peste 4 ani, când vor susține această Evaluare Națională – pentru că procesul trebuie să fie și predictibil, nu poate fi schimbat de pe un an pe altul – vor susține un alt examen?
Mihai Dimian: Nu aș dori să fac astfel de promisiuni. Avem foarte multe activități în derulare în acest moment, acești multipli specialiști sunt implicați în evaluarea programelor, în elaborarea programelor de studii, evaluarea manualelor și așa mai departe, în evaluările care au loc și la nivel de simulare și bacalaureat, deci este nevoie de o consultare mai amplă. Nu cred că ar fi un termen realist să vorbim de începutul anului școlar următor, dar cu siguranță într-o perioadă de un an aceste lucruri pot fi clarificate și decizia poate fi luată.
Informații de background
Amintim că Legea educației nr. 1/2011, cunoscută și sub titulatura „Legea Miclea-Funeriu” după numele celor doi miniștri care au conceput-o și aplicat-o, a prevăzut până în 2023 când a fost înlocuită cu Legea 198 Iohannis-Deca o altă structură a examenului de final de gimnaziu. Legea muta evaluarea la finalul clasei a IX-a, care urma să fie inclusă în gimnaziu, și înlocuia structura de examinare – care și în prezent are testări doar la română, matematică și limbă maternă – cu o examinare transdisciplinară.
Concret, Legea Miclea-Funeriu 1/2011 prevedea că Evaluarea Națională trebuie susținută de elevi, la final de gimnaziu, astfel:
- probă scrisă la limba și literatura română
- probă scrisă la limba maternă
- probă scrisă transdisciplinară la matematică și științe
- probă scrisă la o limbă străină
- probă practică de utilizare a calculatorului, susținută în timpul anului
- probă orală transdisciplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, susținută în timpul anului
Rezultatele de la aceste examene ar fi urmat să se concretizeze nu în note, ci în punctaje similare celor folosite în testele internaționale (la PISA, de exemplu) și ar fi urmat să fie folosite pentru admiterea la liceu, alături de portofoliul educațional al elevului.
Această structură de examen nu a fost însă aplicată niciodată, a fost prorogată an de an și ulterior ștearsă complet prin Legea 198/2023 promovată de ministra Ligia Deca în prezidențiatul lui Klaus Iohannis, care a lăsat examenele la română, matematică și limbă maternă, plus le-a dat liceelor posibilitatea să-și conceapă propriile examene de admitere care să dubleze Evaluarea. Nici acest tip de examinare nu a fost însă aplicat.
Dur cricată în spațiul public formula de evaluare națională decisă de Legea Iohannis-Deca, structura examinării de la clasa a VIII-a a fost propusă spre schimbare și de fostul ministru al Educației, Daniel David.
David a catalogat ca fiind „o problemă majoră” examenul de Evaluare Națională și a făcut apel la schimbarea rapidă a acestuia.
„Vă rog să vă uitați și voi la examenul care există în Italia sau în Franța. Au și ei un examen național, care nu contează în aceeași logică pe care o folosim noi. Dar uitați-vă că nu se reduce la matematică și română, deși acestea sunt abilități fundamentale. Și eu v-am spus de ce cred acest lucru. (…) Practic și n-am văzut niciunde în spațiul european un examen de acest tip pe cele două materii. Și logic vorbind, că am spus că ne gândim și logic și reflectând asupra domeniului: încă o dată mă întreb, dacă noi ne propunem să formăm prin educație mai multe competențe, nu ar fi bine să vedem standardizat cum le-am format?
Vă rog să vă uitați la modelul din Franța și din Italia. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complica lucrurile. Dacă se poate în alte țări, eu cred că se poate și în România. Dacă nu o să fim mai creativi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, și limbă franceză, au și istorie, geografie, au și științe. Așa o să facem și noi.
Sper ca peste 10 ani să putem face și noi ceva similar sau cum se întâmplă în Finlanda”, a declarat Daniel David, pe 21 mai 2025.
