Senatorul PNL Sorin Cîmpeanu a informat că luni, la ora 17:00, va fi discutată în partid nominalizarea lui Adrian Veştea pentru funcţia de prim-ministru, transmite Agerpres. Cîmpeanu, trecut prin ALDE, Pro România și PNL, a declarat la Digi24 că nu este de acord cu excluderea lui Adrian Veştea din PNL. În opinia sa, o astfel de abordare ar fi „foarte” nepotrivită, transmite Agerpres.
„Este o situaţie excepţională. Sunt de acord că nu intră în tipare această modalitate de desemnare – şi eu am aflat în această dimineaţă – dar o situaţie excepţională cere măsuri excepţionale. Deci, cer o discuţie pentru a analiza cu calm, în profunzime ce este mai bine pentru PNL şi pentru România”, a precizat senatorul liberal.
„Este un liberal vechi. Toată lumea cred că este de acord că Adrian Veştea este în linie cu politica prooccidentală, cu politica de susţinere PNRR, de aderare la OCDE, de susţinere pentru Programul SAFE şi cu toate obiectivele majore ale PNL. Deci, din această perspectivă, este un om foarte potrivit. În plus, este de 30 de ani membru al PNL”, a explicat Sorin Cîmpeanu.
