Senatorul USR, Ștefan Pălărie, despre prezentarea proiectelor legilor Educației, luni: “Zi de examen pentru ministrul Ligia Deca – va trece sau va pica?”

Ștefan Pălărie / Foto: Facebook.com

Senatorul USR Ștefan Pălărie remarcă faptul că luni, ziua în care ministra Educației anunță într-o conferință de presă cum vor arăta proiectele legilor Educației, este “zi de examen pentru ministrul Ligia Deca – va trece sau va pica? Vedem la 14:30 dacă legile au fost făcute pentru educație sau pentru politicieni”, spune senatorul USR pe pagina sa de Facebook.

Senatorul USR Ștefan Pălărie scrie că luni este ziua în care “ne vom lămuri cine câștigă din aceste legi, dacă tot politicienii și baronii locali și-au impus punctul de vedere”.

Redăm mesajul integral al senatorului:

“Zi de examen pentru ministrul Ligia Deca – va trece sau va pica? După luni de așteptare a legilor educației, ne vom lămuri cine câștigă din aceste legi, dacă tot politicienii și baronii locali și-au impus punctul de vedere.

Va câștiga siguranța copiilor sau indiferența politicienilor? Mai ales după ce am văzut dezastrul din Turcia și Siria, vrem să vedem dacă au fost adăugate sau eliminate autorizările ISU pentru protejarea suplimentară a copiilor.

Vor câștiga părinții să nu mai trebuiască să scoată bani din buzunar pentru educație sau li se va pune iar totul în cârcă? Se tranșează prin lege problema burselor și transportului școlar? Cât își asumă Ministerul că va aloca de la bugetul de stat pentru aceste subiecte fierbinți?

Vor câștiga elevii sau vor fi împinși iar în malaxorul meditațiilor scumpe – cu un examen de admitere la liceu care nu face decât să izoleze și mai mult elevii fără posibilități?

Mai rămân în picioare incompatibilitățile între funcțiile de conducere, îndrumare, de control și partide politice sau consilieri locali? Ori a fost doar o diversiune „pe surse” prin care să ne arate ministrul că „s-a vrut, dar nu s-a putut”?

Vor câștiga și profesorii ceva sau vom afla că iar au fost păcăliți că li se vor crește salariile? Au rămas sau au fost eliminate din lege prevederile privind salarizarea?

Vedem la 14:30 dacă legile au fost făcute pentru educație sau pentru politicieni”, scrie senatorul USR Ștefan Pălărie.

Exit mobile version