Senatorul USR Vlad Alexandrescu: Declarațiile vicepremierului Turcan aruncă sistemul educațional în haos

Vlad Alexandrescu / sursa: Facebook

“Declarațiile vicepremierului Raluca Turcan privind posibilitatea repetării anului școlar aruncă sistemul educațional în haos, iar în loc să ofere soluții pentru a merge înainte, ne forțează să facem pași înapoi. (…) De ce nu agreează guvernanții o platformă educațională online, comună tuturor unităților de invățământ și avizată de ministerul de resort, în care toate cadrele didactice, toți elevii să își desfășoare activitățile de predare/ învățare/ evaluare, de asimilare de cunostințe?”, comentează, pe pagina sa de Facebook, senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Fost ministru al Culturii în guvernul Cioloș, Alexandrescu scrie că “dacă se va “îngheța” acest an școlar, în anul școlar următor, nicio universitate nu ar mai avea de unde să școlarizeze studenți. Mediul de afaceri va suferi de pe urma lipsei de profesioniști incapabili de a-și termina pregătirea, exact atunci când societatea ar avea nevoie mai mult ca niciodată de ei.”

Mesajul lui Vlad Alexandrescu, integral:

“Declarațiile vicepremierului Raluca Turcan privind posibilitatea repetării anului școlar aruncă sistemul educațional în haos, iar în loc să ofere soluții pentru a merge înainte, ne forțează să facem pași înapoi.

Eu nu pot ignora consecințele grave pe care o astfel de decizie guvernamentală le-ar aduce.

De ce întotdeauna măsurile trebuie să fie de tăiere, retragere, sistare? Mai mult că oricând, avem nevoie de progres, de a clădi, nu demola. De ce nu agreează guvernanții o platformă educațională online, comună tuturor unităților de invățământ și avizată de ministerul de resort, în care toate cadrele didactice, toți elevii să își desfășoare activitățile de predare/ învățare/ evaluare, de asimilare de cunostințe? De ce Ministerul Educației nu folosește această criză drept oportunitate de modernizare a întregului sistem educațional?

În condițiile în care cheltuielile cu prezența elevilor la școală s-ar reduce semnificativ, de la menținerea în funcțiune a unităților, a transportului elevilor, la programe guvernamentele precum laptele și cornul, naveta elevilor și a cadrelor didactce, avem bani de alocat în sistem, în creșterea, în dezvoltarea platformelor de e-learning, în continuarea anului școlar de la distanță.

Dacă se va “îngheța” acest an școlar, în anul școlar următor, nicio universitate nu ar mai avea de unde să școlarizeze studenți. Mediul de afaceri va suferi de pe urma lipsei de profesioniști incapabili de a-și termina pregătirea, exact atunci când societatea ar avea nevoie mai mult ca niciodată de ei.

Nu pot să accept ca elevii și studenții să se întoarcă pentru încă un an în aceleași bănci prăfuite ale unui sistem educațional ce-și arată și în aceste momente inapoirea.

Propunerea deliberată a vicepremierului României vine în spate cu toată puterea de decizie și execuție a Guvernului României, nu cu relaxarea unei păreri personale private lipsite de consecințe. Drept urmare, chiar dacă Ministerul Educației a declarat ulterior că scenariul înghețării anului școlar nu este luat acum în calcul, nu putem ignora faptul că pe masă guvernului acesta propunere există și va rămâne.

De aceea, aș vrea să mai pun Guvernului României și vicepremierului Turcan o singură întrebare: Cine va da înapoi anul de viață pierdut de elevii și studenții forțați să bată pasul pe loc, să stea pe bară, în timp ce educația și pregătirea lor profesională sunt compromise?”

Exit mobile version