Cum se spune, schimbarea domnilor bucuria nebunilor. Să nu uităm: istoria recentă a dovedit că întotdeauna se poate mai rău! Recenta demisie și imaginea fostului ministru (poate cea mai „neagră” de la Suzana Gâdea încoace) arată, încă o dată, în subsidiar, și modul de operare a „veșnicilor” din Minister, care dețin două competențe de bază.
Prima, o enormă capacitate a adulație: fiecare ministru nou este cel mai bun, cel mai deștept și aducător de ordine, de reforme adevărate etc.: „De când așteptam așa un Ministru!”.
A doua, rezistența față de orice schimbare (care i-ar putea scoate din zona lor de confort birocratic), manifestată prin ceea ce se numește, tehnic, „sabotaj instituțional”. Ministrul este lăsat (chiar încurajat!) să facă greșeli, care să îl vulnerabilizeze. Și, dacă vrea să schimbe ceva – nu se poate: „legea, articolul cutare ne împiedică, din păcate”, „ar trebui schimbate prea multe articole de lege – și știți cât de greu se schimbă legile”, „nu ne lasă bugetul” etc.
Singura soluție este, cred eu, o resetare completă: Hotărâre de Guvern adoptată la 1 februarie 2026 cu următorul conținut:
- Pe 31 august 2026 se desființează Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Angajații MEC cu statut de funcționari publici se pun la dispoziția Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Cei cu catedre / posturi rezervate se pot întoarce la catedră.
- Pe 1 septembrie 2026 se înființează Ministerul Instrucțiunii Publice, cu următoarea organigramă (…) structură de personal (…) și salarizare (…).
- Toate posturile se ocupă prin concurs public, deschis, care va fi organizat între 1 martie și 1 august 2026. Procedurile de recrutare și selecție vor fi externalizate către o entitate independentă, selectată printr-un proces de achiziție publică.
___
Despre autor: Șerban Iosifescu este expert educațional, fost președinte al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) de la înființare până în 2021, când a fost dat afară prin încălcarea legii, de ministrul de la acea vreme, după cum a decis instanța. Doctor în științele educației, Iosifescu a fost consultant OECD, consultant al agenției ONU pentru dezvoltare, expert al Comisiei Europene inclusiv în Republica Moldova. Vezi aici CV-ul lui Șerban Iosifescu
