Metodologia de concurs pentru directori, publicată ieri pe site-ul ME (n. red 6 mai ), reprezintă o nouă victorie a făcătorilor de metodologii din Minister, cei care, în ultimii 25 de ani, au împiedicat orice reformă reală. Să nu ne facem iluzii: miniștrii (cu tot cu programele lor politice) influențează politicile educaționale într-o măsură mult mai mică decât funcționarii din ME, care, împreună cu politrucii din inspectorate și din școli, sunt interesați de menținerea statu-quo-ului și, implicit, a pozițiilor lor de putere.
Principala dovadă în acest sens este că, deși legea s-a schimbat (oarecum), „noua” metodologie este foarte asemănătoare celei vechi (OM 4597/2021), păstrând, în părțile sale esențiale, multe prevederi – inclusiv unele nesusținute de legea nouă (de exemplu, prezența reprezentantului primarului în comisia de concurs).
Ca singură noutate, în multe cazuri, este doar locul schimbat în document al prevederilor respective (de exemplu, cele referitoare la multele comisii stabilite la nivelul ME sau IS). Vă invit să citiți în paralel metodologia în vigoare și proiectul publicat. Apropo: mai este Inspectoratul o structură legală? Că de-aia spunea un secretar de stat că nu se pot organiza concursurile de inspectori… Ca urmare, ce valoare legală poate avea un concurs organizat de o structură neprevăzută în lege? Doar pentru că în metodologie se spune că, dacă va fi cazul, schimbăm numele instituțiilor?
Revenind: mari similitudini cu vechea metodologie sunt în privința structurii metodologiei, a condițiilor de participare, a organizării concursului (inclusiv comisia de concurs, cu adaosul la lege menționat mai sus, respectiv prezența reprezentantului primarului – pentru a ne asigura, nu-i așa, că iese cine trebuie… – și inclusiv „dosarul” de înscriere), a desfășurării concursului și a numirii în funcție.
Diferită este (oarecum) structura probelor de concurs: în loc de două probe avem trei. Dacă ne uităm mai cu atenție, vedem că ”proba scrisă” din vechea metodologie (care evalua, de-a valma, capacități cognitive și competențe de management și leadership), a fost împărțită în două probe: prima, de evaluare a competențelor personale (nedefinite), eliminatorie, dar fără ca nota obținut să fie considerată la media finală, a doua fiind ”proba scrisă” prin care se evaluează, printr-un test grilă (!) competențele de management și legislație (!!). Interviul este, în noua metodologie, a treia probă, cu două părți: evaluarea administrativă (cu caracter eliminatoriu, dar care nici ea nu se consideră la medie) a proiectului managerial (Art. 11/c)/c1) și „proba de interviu” (Art. 11/c)/c2).
O altă diferență este la anexe: chiar dacă, în mare parte, sunt aceleași (declarații, borderouri, contracte „cadru”, fișe de post „cadru” etc.), apar două anexe noi, care ar putea aduce un plus de obiectivitate în evaluare – respectiv Anexele 6 și 7, care se referă la criteriile de notare pentru proiectul managerial și pentru interviu.
Dar nu știu dacă aceste modificări vor fi benefice, din mai multe motive:
- Există două probe eliminatorii, dar neconsiderate la medie, cu multe elemente de subiectivitate: cea privind competențele personale (cine le definește și cum pot fi ele evaluate cu un test grilă ?) și cea de evaluare „administrativă” a proiectului managerial (majoritatea criteriilor din grilă – Anexa 6 – pot fi interpretate în diferite moduri – v. mai jos).
- Criteriile de evaluare din cele două grile sunt, majoritatea lor, vagi, generale și interpretabile. De exemplu: criteriul „motivare și leadership”, descris ca „măsuri concrete pentru climat organizațional” sau criteriul „activități extracurriculare”, descris ca „proiecte, voluntariat, consiliere”: când se dau 0, 1, 2 sau 3 puncte?
- Nu am încredere în competențele membrilor comisiei de evaluare (care evaluează proiectul managerial și proba de interviu): îi pregătește cineva în evaluarea competențelor profesionale și manageriale? De exemplu, cum pot profesorii (membri ai comisiei) să stabilească dacă proiectul respectă criteriile din fișe (și ele definite vai de mama lor)? Sau cum pot, în general, membrii comisiei, fără o pregătire în acest sens, să evalueze competențele de comunicare, cele de leadership și influențare etc.?
Știu, mulți vor spune că „nu ne lasă legea”. Corect, în parte. Dar legea a fost deja modificată de foarte multe ori: de ce nu s-ar modifica încă o dată? Iar prevederile reformatoare oricum nu se aplică (sunt prorogate sine die). Deci: la ce bun ne-am strofocat atât pentru o „nouă” lege, neaplicată integrat la 3 ani de la aprobare și oricum proastă, care generează stagnare și chiar anti-reformă?
La sfârșit, o ultimă mențiune despre „reforma din vorbe”: la noi, reforma se face schimbând denumiri de instituții și de documente, nu instituții și documente în sine. De exemplu: în legea nouă apare, pentru proiectul școlii, denumirea de „proiect managerial” (mare reformă, nu?), deși erau în uz alte trei denumiri. Prima „proiect de dezvoltare instituțională” (PDI) a apărut în proiectul de reformă cu Banca Mondială (1994-2002). A doua, „plan de dezvoltare școlară” (PDS), a apărut în alt proiect derulat cu Banca Mondială pentru mediul rural (PIR, 2003-2009 – halal consecvență!). A treia, „plan de acțiune școlară” (PAS), a fost impusă în reforma recurentă a învățământului profesional și tehnic. Toate aceste concepte de proiect al școlii au o structură similară, cu aceleași capitole mari de conținut, dar puse în altă ordine și cu instrucțiuni puțin diferite privind conținutul capitolului respectiv. Probabil că aceste diferențe au apărut pentru a satisface orgoliul vreunui expert care a lucrat în programele respective.
De ce ne-au trebuit trei (acum patru) denumiri ale aceluiași document? Nu știu. Dar această permanentă schimbare „din vorbe” (fără rost în opinia mea) produce efecte: când am pilotat primele standarde de calitate (în 2007), un director de școală, căruia i-am cerut proiectul școlii, ne-a întrebat: „Care dintre ele, că avem trei: avem PDI, că ne cere Ministerul, avem și PDS – că suntem în mediul rural –, avem și PAS – că suntem școală profesională?”. Ca urmare, a trebuit ca descriptorii din standarde să menționeze explicit nevoia unui singur document de proiectare a dezvoltării școlii, indiferent de denumire, cu elemente obligatorii de structură, indiferent de ordinea lor.
Cam în asta constă reforma la noi.
Oricum, proiectul școlii a ajuns un document administrativ, de arătat la inspecție și pentru ARACIP, dar fără valoare managerială reală (nimeni nu-l citește și nimeni nu e interesat de realizarea obiectivelor stabilite). Ca urmare, proiectul se face doar să fie, se preia ca atare de la o perioadă la alta, doar cu datele schimbate, se copiază de la alte școli și, în final, este considerat un alt document birocratic, fără valoare reală (a fost primul în topul documentelor de eliminat în toate anchetele din sistem referitoare la „tăiatul hârtiilor”).
Pentru cei interesați (dacă mai sunt), linkuri spre două postări de pe blog, referitoare la conținutul proiectului școlii și un link către ghidul elaborat în acest sens pe când eram la ARACIP.
- https://aracip.eu/storage/app/media/Documente/Ghiduri/Ghid%20dezvoltare%20institu%C8%9Bional%C4%83%2004.02.21_document%20%C3%AEn%20dezbatere%20publica%20p%C3%A2n%C4%83%20%C3%AEn%2010%20martie%202021.pdf (v. mai ales cap. IV, de exeplicații)
- https://serbaniosifescu.ro/2016/10/11/despre-concursul-de-directori-si-nu-numai-4-proiectul-scolii-in-10-puncte/
- https://serbaniosifescu.ro/2018/02/02/proiectul-de-dezvoltare-in-nspe-alte-puncte/
_____
Analiza a fost publicata inițial pe blogul autorului