Sesiune suplimentară de examene, cu prezență fizică, la Universitatea Politehnica din București, pentru studenții care au fost în carantină sau izolare

Foto: © Lightpoet - Dreamstime.com

O sesiune suplimentară de examene, cu prezenţă fizică, pentru disciplinele ciclului de licenţă din semestrul I al anului universitar 2021 – 2022, va fi organizată în perioada 28 februarie – 4 martie, după cum a decis Senatul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), potrivit Agerpres.

Potrivit hotărârii Senatului UPB, în această sesiune studenţii pot susţine doar examenele din sesiunea ianuarie – februarie 2022, programate în perioada în care au fost plasaţi în carantină sau izolare.

Dovada carantinării/izolării se va face exclusiv prin prezentarea deciziei emise de către Direcţiile de sănătate publică, mai scrie Agerpres.

Foto: © LightpoetDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version