Ilie Bolojan a plecat, în cele din urmă, și se încheie și povestea unui lider prezentat drept marele reformator al României. Imaginea construită în jurul său a fost aceea a omului care urma să facă ordine într-un stat risipitor, să elimine ineficiența și să readucă disciplina financiară. Dar după finalul acestei guvernări rămâne o întrebare incomodă: cine a plătit, de fapt, prețul acestei „reforme”?
Pentru că o reformă adevărată nu începe neapărat acolo unde este cel mai ușor să tai. Nu începe cu cei care au cea mai mică putere de negociere. Nu începe cu oamenii care țin în picioare servicii publice esențiale, dar care nu au în spate structuri de influență. O reformă serioasă începe acolo unde sunt problemele cele mai mari. În schimb,bilanțul guvernării Bolojan a lăsat impresia unei reforme făcute cu o singură mână: mâna care a ajuns rapid la salarii, norme și drepturi.
Educația a fost una dintre primele ținte. Profesorii au fost chemați să suporte o parte importantă din efortul de reducere a cheltuielilor: creșterea normei didactice, restrângerea unor drepturi și presiunea asupra veniturilor au transmis mesajul că echilibrul financiar al statului urma să fie obținut prin sacrificiul celor din sistemul de învățământ. Dar întrebarea esențială a rămas aceeași: a devenit școala românească mai bună? Pentru că o reformă a educației nu înseamnă să ceri profesorilor mai multe ore și mai multe responsabilități fără să schimbi sistemul din temelii. Nu înseamnă să descurajezi o profesie care oricum are dificultăți în atragerea oamenilor tineri și bine pregătiți. O reformă reală ar fi trebuit să reducă birocrația, să modernizeze programa școlară, să investească în infrastructură, să combată abandonul școlar și să creeze condiții prin care educația să devină o prioritate națională.În schimb, profesorii au primit mai degrabă mesajul austerității.
Același model a fost resimțit și în sănătate, un alt domeniu esențial pentru orice societate. În loc ca discuția să pornească de la eficientizarea profundă a sistemului, reducerea risipei și reorganizarea mecanismelor care produc ineficiență, presiunea s-a concentrat asupra celor care lucrează direct cu pacienții.Medicii, asistentele și personalul medical au fost puși în fața unei realități cunoscute: un sistem cu probleme structurale, dar în care soluțiile de echilibrare bugetară ajung deseori la oamenii aflați în prima linie.Un stat care cere sacrificii de la profesori și cadre medicale, dar evită să reformeze adevăratele centre de putere, transmite un mesaj periculos: că este mai simplu să lovești în cei care nu pot riposta decât să schimbi structurile care produc risipă și privilegii.
Aici apare cea mai mare problemă a guvernării Bolojan.Dacă reforma statului era obiectivul principal, atunci adevăratul test trebuia să fie reprezentat de companiile de stat și de zonele unde de ani de zile se vorbește despre sinecuri, influență politică și management ineficient.Acolo trebuia început. În companiile de stat cu conduceri costisitoare, în structurile unde numirile politice au fost criticate ani la rând, în instituțiile unde criteriul de performanță a fost deseori înlocuit de criteriul apartenenței. Acolo ar fi trebuit să vedem marea reformă: reducerea privilegiilor, profesionalizarea conducerilor, eliminarea funcțiilor acordate politic și evaluarea reală a performanței.
Dar pentru mulți dintre criticii guvernului, tocmai această parte a reformei a rămas cea mai puțin vizibilă.S-a intervenit acolo unde economiile puteau fi obținute rapid și unde costul politic era mai mic: în educație, în sănătate și în rândul angajaților care depind direct de stat.În schimb, zonele cu influență economică și politică au părut mai greu de atins.Aceasta este diferența dintre o reformă adevărată și o simplă reducere de cheltuieli.Reducerea cheltuielilor este ușoară când ai o listă de salarii în față. Reforma este dificilă pentru că presupune confruntarea cu interese puternice.Românii nu au nevoie doar de un stat mai ieftin. Au nevoie de un stat mai corect. Un stat în care profesorul nu este prima soluție pentru acoperirea găurilor bugetare. Un stat în care medicul nu este tratat ca o cheltuială. Un stat în care companiile publice nu sunt protejate de reformă doar pentru că acolo există influență și putere.
La finalul guvernării Bolojan rămâne, poate, cea mai importantă întrebare: a fost schimbat statul sau doar au fost transferate costurile problemelor sale către cei care aveau cele mai puține mijloace de apărare?Un reformator adevărat nu este cel care demonstrează că poate tăia. Este cel care demonstrează că poate schimba ceea ce nu funcționează.
Dacă după această guvernare profesorii și medicii au fost cei care au simțit cel mai puternic efectele austerității, în timp ce marile structuri privilegiate ale statului au rămas în mare parte neatinse, atunci rămâne o întrebare greu de evitat: poate fi numită reformă o schimbare care cere sacrificii de la cei mai vulnerabili, dar ocolește zonele unde se află adevăratele probleme ale sistemului?
___
Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro care încurajează și sprijină profesorii să-și facă cunoscute opiniile. Vrei ca gândurile tale să ajungă la ceilalți profesori, la părinți, elevi și decidenți? Trimite pe adresa redactie@edupedu.ro textul prin care vrei să semnalezi problemele sau soluțiile identificate în școală/învățământ, sub protecția anonimatului.