Sibiul a pierdut câte o școală pe an în ultimii zece ani

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Din cauza numărului din ce în ce mai scăzut al elevilor, unsprezece școli din mediul rural au fost închise în județul Sibiu în ultimii zece ani. În aceeași perioadă, nici o unitate de învățământ de stat nu a fost inaugurată, potrivit Ora de Sibiu.

„Școala Primară Răvășel (UAT Mihăileni), Școala Primară Sângătin, Școala Primară Fântânele, Școala Primară Galeș, Școala Primară Vale, Școala Primară Sibiel (UAT Săliște), Școala Primară Topârcea (UAT Ocna Sibiului), Școala Primară Ghijasa de Jos (UAT Nocrich), Școala Primară Veseud (UAT Slimnic), Școala Primară Vărd (UAT Chirpăr) sunt alte unități de învățământ care s-au închis fie din cauza numărului mic de copii sau pentru că există mijloace de transport care să aducă copii la școlile din centru de comună”, potrivit Purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Dincă, citat de Ora de Sibiu.

„În decursul ultimilor zece ani au fost înființate doar unități de învățământ particulare. În schimb, începând cu anul școlar viitor se va înființa o nouă unitate de învățământ – Grădinița Dumbrăveni, care va avea ca structuri toate grădinițele din Dumbrăveni, respectiv Ernea și Șaroșu pe Târnave”.

Citește articolul integral pe Ora de Sibiu
Exit mobile version