Luni, 23 martie, elevii de clasa a XII-a din peste 95% din liceele din țară susțin proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de BAC 2026. Este vorba despre un număr de peste 143.000 de elevi, conform datelor Ministerului Educației. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30, iar proba a început la ora 9. Vezi mai jos, în articol, regulile de examen.
Amintim că Ministerul Educației și Cercetării a actualizat vineri, 20 martie, ora 14:00, situația privind organizarea simulării probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, programată pentru săptămâna viitoare. 63 de unități de învățământ (4,41%) au anunțat că nu participă la simulare, în scădere față de cele 69 raportate anterior.
Simularea Bacalaureatului 2026 este organizată în 1.364 (95,59%) de licee, potrivit Ministerului Educației, deși sindicatele anunțaseră o boicotare masivă a acestor simulări, pe fondul nemulțumirii profesorilor cu privire la menținerea măsurilor de austeritate în educație.
Probele încep la ora 9, potrivit procedurii oficiale
„Probele din cadrul simulării naţionale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.”
Elevii au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor, conform procedurii.
Art. 8 – „(4) Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării examenului national de bacalaureat este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.”
Art. 11 – „(5) Asistenţii vor informa elevii asupra faptului că redactarea rezolvării subiectelor va începe de pe a doua pagină a primei foi tipizate. Această informație va fi trecută în procesul — verbal în care se confirmă primirea tipului de subiect corespunzător şi pe care elevii trebuie să îl semneze.”
Cum pot corecta elevii o greșeală?
Corectarea greșelilor generale în lucrare: dacă un elev face o greșeală în timpul redactării lucrării la orice probă, acesta trebuie să respecte regula de bază: „Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect” (art. 10 (15)).
Scanarea și evaluarea digitalizată a lucrărilor
Art. 11 – „(10) După finalizarea fiecărei probe scrise, în limita maximă a timpului alocat acesteia, elevii predau lucrările asistenților, care le verifică în conformitate cu prevederile art. 61 din Metodologia BAC, astfel:
a) după ce îşi încheie lucrările, elevii numerotează foile, sub îndrumarea asistenților, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colțul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini (de exemplu, în forma Pag. 3 din 5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini). Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenți. După încheierea numerotării, elevii predau asistenților lucrările și semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.
b) la predarea lucrărilor, asistenții barează/marchează cu litera Z spațiile nescrise, verifică numărul de pagini şi îl trec în procesele-verbale de predare-primite pe care le semnează elevii, precum şi în rubrica prevăzută pe prima pagină a lucrării.
(11) După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică existența corespondentei dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic şi numărul de pagini trecut în procesul- verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă şi o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului național de bacalaureat. La cererea elevului, lucrarea proprie scanată poate fi încărcată în platforma destinată evaluării digitalizate şi fără prezența elevului.
Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării (care se selectează astfel: numărul total de pagini al lucrării scrise + 2 corespunzător celor două pagini negre pe care le generează procesul de scanare), respectiv selectarea opțiunii „neprezentat” sau a opțiunii „eliminat”, în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.”
Elevii care părăsesc sala mai devreme nu primesc subiectele cu ei
Art. 19 – „(3) Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise (în cazul simulării probelor din cadrul Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a), respectiv după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli (în cazul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat), fără a primi subiectele.”
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
