Simulare Evaluarea Națională 2023. Aproape 13 mii de elevi de clasa a VIII-a nu au participat la proba de Limba română, potrivit Ministerului Educației

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Aproape 13 mii de elevi nu au participat la proba de Limba română din cadrul simulării Evaluării Naționale 2023, arată datele publicate de Ministerul Educației. Elevii de clasa a VIII-a au susținut luni, 20 martie, proba scrisă la Limba română. Conform informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 13:00), au fost prezenți 164.009 elevi din cei peste 177.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar curent.

„În urma unor tentative de fraudă au fost eliminați 4 elevi”, se arată în informare.

Marți, 21 martie, elevii dau proba scrisă la Matematică. Simularea Evaluării Naționale se încheie miercuri, 22 martie, cu proba scrisă la  Limba și literatura maternă.

Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00.

Rezultatele vor fi comunicate în data de 29 martie 2023 și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, aceste note pot fi trecute în catalog”, potrivit Ministerului Educației.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
BREAKING Subiecte simulare Evaluarea Națională Limba și literatura română 2023. Elevii au avut itemi pe baza a două texte la prima vedere, iar la subiectul al II-lea un rezumat al primului text
Exit mobile version