Sindicatele din educație Spiru Haret: Până acum nu s-a discutat despre o posibilă repetare a anului școlar. Înghețarea anului școlar nu poate fi luată în calcul

Marius Nistor / Foto: ISMB.ro

“Noi suntem într-o permanentă comunicare cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și până acum nu s-a discutat despre o posibilă repetare a anului școlar”, a anunțat liderul sindical Marius Nistor. “Scenariul înghețării anului școlar nu poate fi luat în calcul”, susține președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

“Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ solicită membrilor Guvernului să evite a mai da declarații alarmiste referitoare la sistemul de învățământ. Având în vedere starea de urgență, soluțiile trebuie gândite și discutate înainte de a fi prezentate publicului larg.”, a declarat Marius Nistor, liderul federației sindicale.

Comunicatul integral al FSE Spiru Haret

“Scenariul înghețării anului școlar nu poate fi luat în calcul

Federația Sindicatelor din Educație ‘SPIRU HARET’ solicită membrilor Guvernului să evite a mai da declarații alarmiste referitoare la sistemul de învățământ. Având în vedere starea de urgență, soluțiile trebuie gândite și discutate înainte de a fi prezentate publicului larg.

‘Le cer tuturor politicienilor să dea dovadă de responsabilitate în declarații. Astfel de scenarii trebuie făcute de specialiștii în educație și discutate cu partenerii sociali – profesori, părinți, elevi – înainte de fi prezentate în mass-media. Noi suntem într-o permanentă comunicare cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și până acum nu s-a discutat despre o posibilă repetare a anului școlar. În condițiile în care cadrele didactice, părinții și elevii depun eforturi prin activități de predare on-line pentru a depăși această criză, astfel de declarații, precum cea de astăzi, nu fac decât rău’, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE ‘SPIRU HARET’.

Federația Sindicatelor din Educație ‘SPIRU HARET’ consideră că la ora actuală nu se poate pune problema repetării anului școlar.

Departamentul Comunicare şi Imagine

Dragoş Constantin Neacşu

23.03.2020”

Citește și:

 

 

 

Exit mobile version