Vicepremierul Raluca Turcan: Există trei scenarii în privința anului școlar, unul fiind repetarea acestuia

29.442 de vizualizări
Foto: gov.ro
Sunt trei scenarii în privința anului școlar, în contextul coronavirusului: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat, a declarat luni la RFI vicepremierul Raluca Turcan, care spune că a cerut o analiză ministerului de resort, potrivit G4Media.ro.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a declarat Turcan.

Raluca Turcan spune că ”toate scenariile sunt posibile, nu există o țară în care să nu fie luate în considerare toate scenariile”.

Reamintim că ministrul Educației anunța săptămâna trecută că la acel moment nu se punea problema înghețării anulu școlar și repetării acestuia.

Reacția președintelui Federației Părinților: „Dacă are de gând să repete anul școlar, de ce naiba ne mai chinuim cu on-line-ul?” – Iulian Cristache

Reacția președintelui Consiliului Național al Elevilor: „Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagați un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii” – Antonia Pup, CNE

FOTO: gov.ro


5 comments
  1. Pentru 3 luni de scoala vreti repetarea unui an întreg? Cand au fost profesorii in greva nu s-a pus problema repetarii anului. In alte tari cum se poate face scoala online. Cine vrea face cine nu repeta.

  2. Buna ziua!
    Daca suntem romani cu adevarat,haideti sa gasim solutii.D.na Turcan,probabil,nu are sentiment matern.Parerea mea este sa se dea examen bac si toate evaluarile nationale din materia asimilata pana la data de 8 martie 2020.
    ASA SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU!

    1. Corect! Somaj tehnic si ce a ramas sa se faca la inceputul anului viitor.cand trebuia data testarea initiala plus in scoala altfel.

  3. In sfarsit cateva abordari lucide. Pot sa fie si alte variante, daca epidemia este stopata pana la sfarsitul anului scolar, precum sustinerea examenelor din materia predata pana la suspendarea cursurilor, si incheierea mediilor generale cu notele existente.
    Invatamantul la distanta de la noi poate fi in cazuri punctuale sublim, dar la nivel de sistem lipseste! Sistemul nu a intrat pregatit in aceasta criza. Unele scoli se pot adapta, altele nu. Unii copii si profesori dispun de mijloacele tehnice, altii nu! Invatamantul este un serviciu public care trebuie sa ofere sanse egale! Nu se poate pretinde ca toata materia poate fi parcursa online eficient pentru toti copii! Si copii de la tara, si copii din satuce izolate trebuie sa aiba sanse egale! Si copii saraci trebuie sa aiba sanse egale!
    Lasati sfortarea patriotica prin care se incearca afisarea invatarii la distanta ca fiind solutia actuala! Este neuniforma si discrimineaza! Este meritoriu ca multi profesori sunt online alaturi de copii de la clasele lor! Situatia concreta este insa departe de a avea pretentia ca se poate suplini predarea clasica care este sistemul actual in invatamantul preuniversitar!
    In facultati situatia poate fi similara! Studentii de la medicina, viitorii medici pe care va trebui sa ne bazam, isi vor face laboratoarele online? Utopic si nerealist!
    Parcurgerea integrala a materiei nu mai este esentiala in acest moment! Esential este sa ne pastram sanatosi si sa se mentina, pe cat posibil, legatura intre profesori si elevi, sa nu fie rupti de invatare cu totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Guvernul vrea să le dea profesorilor banii cu țârâita, cu pipeta / 5 ani, atât va dura ca Guvernul să aducă la zi salariile profesorilor”, a avertizat senatorul USR Ștefan Pălărie, legat de Ordonanța de urgență pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori

Senatorul USR Ștefan Pălărie spune că Ordonanța de Urgență pe baza căreia urmează să fie plătite diferențele de drepturi salariale către profesori, pentru 2017-2021, adoptată joi în ședința de guvern,…
Vezi articolul

Un nou sistem solar din galaxia noastră, descoperit de astronomi cu date de la telescopul Kepler. Cele șapte planete sunt „arse” de steaua în jurul căreia orbitează și nu pot susține viața – simulare video

În sistemul nostru solar, mica şi stâncoasa planetă Mercur este cea care orbitează cel mai aproape de Soare, fiind în permanenţă “prăjită” de radiaţiile acestuia, de şapte ori mai intense…
Vezi articolul