Studenții înmatriculați la taxă nu vor mai putea primi burse finanțate de la bugetul de stat, însă universitățile vor putea decide acordarea unor burse de școlarizare care să acopere integral costul studiilor, a anunțat Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, pe 17 septembrie, potrivit expressdebanat.ro.
- Amintim că fondul de burse al studenților a fost redus cu 40% de la 1 august, până în 2028, prin Legea Bolojan 141/2025.
- Bursele studenților au scăzut în bloc prin tăierea bugetului de către minister, se dau doar în timpul cursurilor și se sistează pentru cei la cu taxă, pentru viitorii profesori scad cu 1.500 de lei și dispar bursele de excelență.
Declarațiile au fost date înainte de Consiliului Național al Rectorilor (CNR), organizat în perioada 17-19 septembrie la Timișoara, de către Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României”.
„Studenții cu taxă nu mai sunt eligibili pentru burse de la buget. O parte dintre ei ar putea fi scutiți de taxă, vedem ce procent, în funcție de disponibilitățile financiare ale fiecărei universități. Cei mai bine plasați să beneficieze din partea universităților, nu din partea statului, de aceste burse de școlarizare care să acopere integral taxa. E o formă importantă și reală de sprijin.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Cîmpeanu a menționat și posibilitatea acordării de burse suplimentare pentru internaționalizare și Erasmus, pentru a motiva studenții să participe la stagii externe și a reduce riscul de abandon universitar, potrivit sursei citate.
„Toate universitățile înțeleg nevoia de sprijin a studenților. Vrem să identificăm soluții prin care universitățile pot să își aducă aportul, prin eforturi proprii, în funcție de posibilități, la compensarea reducerii fondului de burse.”
