Spania măsoară performanța sistemului său de educație printr-o primă evaluare națională în rândul elevilor, ce urmărește rezultatele în patru domenii: alfabetizare, STEM, limbi străine și competențe digitale

Infografic: organizarea primei evaluări nationale din Spania / Sursa: Gob.es

Spania, unde învățământul este descentralizat, iar decizia în domeniu revine regiunilor administrative ale țării, a organizat în această primăvară prima sa „evaluare națională”. Aceasta s-a desfășurat în rândul elevilor, dar scopul ei este să evalueze sistemului de educație în ansamblul lui, la nivel național. Pentru aceasta, sunt urmărite rezultatele elevilor în patru domenii-cheie de competență, potrivit unei prezentări a programului, publicată pe platforma europeană dedicată educației Eurydice.

Testarea s-a desfășurat în rândul a 44.000 de elevi de clasa a 6-a (11-12 ani, aflați la finalul ciclului primar în sistemul de organizare spaniol), în aprilie-mai a.c., perioadă în care aceștia au fost evaluați în sistem digital. Ea nu are efecte asupra elevilor participanți sau asupra școlilor implicate, ci scopul ei este unul de a informa și de a oferi linii de acțiune școlilor și de a susține decizii de politică educațională care să îmbunătățească sistemul de învățământ spaniol, în funcție de rezultatele înregistrate.

Elevii din școlile participante, alese aleator în rândul regiunilor autonome ale Spaniei, au dat un test standardizat. Evaluarea s-a concentrat asupra competențelor de bază și urmărește să ofere date reprezentative pentru performanța elevilor în 4 domenii:

Aceste evaluări au fost prefațate, în perioada 2023-2025, de mai multe programe-pilot menite să finiseze elementele de evaluare standardizată. Iar o altă rundă de teste este programată pentru învățământul secundar (clasa a 10-a), în anul școlar 2027-2028.

Prezentarea Eurydice menționează că este prima astfel de evaluare desfășurată în Spania, fiind prevăzută de lege, în condițiile în care și legile anterioare impuseseră astfel de testări, care, însă, au fost puse niciodată în aplicare.

Exit mobile version