Știrile PROTV: Ministerul Educației lucrează la o legislație pentru monitorizarea și reglementarea centrelor private de îngrijire a copiilor / Nicio autoritate nu știe câte astfel de centre funcționează la nivel național

Foto: captura PROTV

După o anchetă făcută de reporterii PROTV la un centru de îngrijire copii din Popești Leordeni, județul Ilfov, unde funcționa un SRL fără autorizare de unitate de învățământ, deși părinților le era prezentat ca „centru educațional” și „unitate de învățământ privat”, reprezentanții Ministerului Educației au spus reporterilor că lucrează la o legislație de monitorizare și funcționare pentru aceste centre de îngrijire.

Cazul a pornit de la reclamația părinților. În reportaj apar mai multe înregistrări în care personalul firmei respective îi agresează pe copiii de vârstă preșcolară și ante-preșcolară. Din verificările făcute de reporteri, firma nu ar avea autorizație să funcționeze ca grădiniță sau creșă și nici nu ar deține autorizație de securitate la incendiu pentru clădirea respectivă.

Președinta ARACIP, Agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, apare în reportaj și spune că instituția pe care o conduce nu poate controla astfel de centre private de îngrijire. Aceasta spune despre „contractul educațional” prezentat în anchetă că „asta este confuzant pentru părinți că scrie „educațional” și seamănă și cu o grădiniță, perfect cu o grădiniță. (…) Nu sunt precizări legate de ce personal trebuie să fie acolo, care este formarea personalului. (…) A fost o nișă lasată în legislație, un vid de care s-a profitat,” declară Mariana Dogaru pentru PROTV.

În centrul din Popești Leordeni, părinții plătesc, lunar, între 1.200 și 1.750 de lei, se mai arată în reportaj.

Secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, le-a transmis reporterilor PROTV că se delimitează de subiectul centrelor de îngrijire zilnică pentru copii, pe motiv că ele nu sunt acreditate, nu există legislație pentru aceste centre și nu sunt considerate o formă de învățământ. 

În România, nicio autoritate nu știe câte astfel de centre funcționează la nivel național.

Ministerul Educației lucrează la o legislație, astfel încât și centrele de îngrijire a copiilor să fie monitorizate și să funcționeze după reguli, se mai precizează în anchetă.

Exit mobile version