Studenții se pot înscrie pentru programul gratuit de educație și implicare civică, Kennedy Academy for Students, până în data de 6 noiembrie

Calendar Bacalaureat 2020

Foto: Pexels.com

Programul Kennedy Academy for Students al Consiliilor Americane pentru Educație Internațională va avea loc între 14-18 decembrie 2022 în București, iar înscrierile se pot face până în 6 noiembrie inclusiv. Studenții interesați trebuie să fie dispuși să organizeze cel puțin un proiect civic local, să fie înscriși într-un ONG sau să fie creativi, implicați civic și cu rezultate universitare bune, precizează organizatorii programului.

“Mediul în care acționează organizațiile neguvernamentale din România este încă slab din punct de vedere instituțional și suferă din cauza unei lipse cronice de leadership skills”, precizează Consiliile Americane pentru Educație Internațională, ONG din domeniul educației și al trainingurilor.

“15 participanți pot învăța despre leadership și implicare civică în România în sectorul ONG din România, să își îmbunătățească nivelul de comunicare în engleză și să învețe despre valori democratice pe care le vor putea folosi pentru a fi activi în sfera civică”, potrivit organizatorilor.

Participarea este gratuită. Cei 15 tineri vor fi selectați printr-un proces de aplicație online. În cadrul programului, studenții vor avea parte de workshop-uri, ateliere și vizite instituționale.

În program vor învăța despre cum funcționează societatea civilă, cum se desfășoară interacțiunea la nivel național între și dintre aceste asociații și alte instituții publice. “La sfârșitul programului, studenții vor avea șansa de a își împărtăși noile cunoștințe cu alți studenți, colegi și profesori și să pună își pună în practică propriile idei prin realizarea unor proiecte civice locale în organizațiile sau comunitățile din care provin”, precizează ONG-ul.

Competiția este deschisă tinerilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative
Exit mobile version