Studenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad vor învăța online cel puțin până în ianuarie 2027 pentru a face economie la facturi / Rectorul Ramona Lile: Măsura este necesară pentru reducerea cheltuielilor, în contextul în care bugetul universităţii este tot mai mic

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com

Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad a decis să treacă toate cursurile şi seminariile în online, cu mici excepţii, pentru a reduce facturile la energie şi alte utilităţi, măsura fiind valabilă până în ianuarie, relatează Agerpres.

Studenţii au fost notificaţi de către profesori că toate clădirile, cu excepţia celei a Facultăţii de Teologie, vor fi închise în următoarele două luni.

„Am fost informaţi că vom face doar cursuri şi seminarii online până la vacanţă şi în ianuarie ni se va spune dacă măsura se va prelungi”, a declarat, pentru Agerpres, un student de la Ştiinţe Economice.

Contactat de Agerpres, rectorul UAV, Ramona Lile, a confirmat măsura şi a spus că este necesară pentru reducerea cheltuielilor, în contextul în care bugetul universităţii este tot mai mic. Nu se precizează de când se ia măsura.

„Împreună cu Consiliul de Administraţie şi Senatul Universităţii, am luat decizia de a intra, pentru o perioadă de timp, în online, pentru a aduce economii la tot ce înseamnă facturi de utilităţi. Din păcate, având în vedere subfinanţarea de care universităţile din ţară se plâng, încercăm să reducem cât se poate cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care Ministerul Educaţiei îl aprobă”, a spus Ramona Lile.

Exit mobile version