Subiectele date la Matematică, la Evaluarea Națională de la clasa a II-a

Foto: captură test 1 EN II

Elevii de clasa a II-a au susținut joi a treia probă de la Evaluarea Națională, cea la Matematică. Subiectele au fost împărțite pe numere, de aceea sunt două teste.
Ce este Evaluarea națională de la clasa a II-a

Evaluarea de la clasa a II-a a fost introdusă prin legea Educației 1/2011 și sunt organizate la nivel național de 6 ani, primul an în care au fost administrate în toate școlile din țară a fost 2014-2015.

Evaluările obișnuiesc copiii cu condițiile de examen, însă în condiții total sigure pentru ei – rezultatele nu se trec în catalog și nici nu sunt anunțate în fața clasei, ci sunt confidențiale. Învățătoarea spune rezultatele fiecărui părinte în parte, căruia trebuie să îi arate și planul individualizat de învățare pe care l-a realizat pentru acoperirea lacunelor detectate la elev, dacă este cazul.

Cu ce mă ajută, ca părinte, evaluările acestea? Sunt singura șansă să aflu dacă învățătorul de la clasă subevaluează sau supraevaluează copiii. Este prima testare ale cărei subiecte sunt făcute de altcineva decât învățătorul de la clasă. Pot afla din timp dacă copilul are lacune majore, iar învățătorul trebuie să mă învețe cum să intervin în vacanța de vară, pentru a remedia parte din problemele identificate.

Care au fost subiectele date joi, 27 mai, la Matematică:

Subiectele date la Testul 2:

Foto: captură test 1 EN II

Exit mobile version