Subiectele și baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Limba și literatura română, de la a doua sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026, au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00.
38 de școli din 10 județe din țară și din Municipiul București au ales să organizeze o nouă sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 pentru elevii care nu au susținut aceste probe pe fondul boicotului profesorilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării.
Simularea are loc în perioada 27-29 aprilie 2026, iar rezultatele vor fi transmise individual copiilor vineri, 8 mai.
Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere. Primul text este Pădurea de Vasile Voiculescu, iar al doilea este un articol scris de Adrian Stănică, Delta, publicat în Dilema veche.
Pe baza acestor două texte, elevii au avut mai multe cerințe, primele fiind itemii de atenție și de identificare pe text a unor aspecte solicitate. Primii itemi sunt de tip grilă, în care elevii trebuie să încercuiască litera corespunzătoare răspunsului corect.
La subiectul al II-lea, cerința a fost să scrie un text de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinte mesajul textului/o semnificație a textului Pădurea de V. Voiculescu.
În redactarea textului:
- „vei preciza mesajul textului/o semnificație a textului, prin referire la tema literară;
- vei prezenta două trăsături ale peisajului;
- vei interpreta două figuri de stil diferite, relevante pentru mesaj/semnificație;
- vei prezenta o emoție exprimată/un sentiment exprimat în textul poetic.”
Subiectele și baremele sunt următoarele:
Baremul:
Subiecte Limba română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară:
Barem Limba română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară:
Organizarea, la cererea școlilor
Simularea suplimentară nu este obligatorie la nivel național, ci se organizează la solicitarea unităților de învățământ care nu au putut derula prima sesiune.
Prin această modificare, Ministerul Educației urmărește să ofere tuturor elevilor șansa de a se familiariza cu condițiile de examen înainte de Evaluarea Națională propriu-zisă.
Informații de context
O simulare a examenelor de la Evaluarea Națională în școlile care nu au susținut prima rundă de simulări va avea loc în perioada 27 – 29 aprilie, a declarat ministrul Educației. O nouă simulare organizată de Minister și pentru Bacalaureat va avea loc la mijlocul lunii mai, când se va desfășura sesiunea specială de BAC pentru olimpici. Dar școlile gimnaziale și liceele sunt cele care decid dacă organizarea acestei simulări aduce plus-valoare copiilor, a declarat Mihai Dimian, la TVR Info.
„Dacă dumnealor consideră ca este îndeajuns testarea pe care au avut-o până acum sau dacă au avut rezultate foarte bune în trecut și nu consideră că această simulare națională aduce plus-valoare copiilor, este decizia dumneaelor. Noi oferim cadrul, evaluatori și o oportunitate elevilor și profesorilor”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, invitat duminică la TVR Info.
Oficialul a precizat că „dacă profesorii consideră că au pregătit îndeajuns de bine elevii, sigur că își asumă responsabilitatea”.
„Pentru Bacalaureat ne-am propus să oferim acest cadru în perioada organizării sesiunii speciale de Bacalaureat pentru olimpici, la mijlocul lunii mai și dacă va exista interes din partea liceelor o să organizăm [o nouă simulare a examenelor, pentru liceele care nu au participat la prima simulare – N.Red.]. Am trimis către toate școlile care nu au participat invitația de a se înscrie, la fel vom proceda și în cazul acestei simulări de Bacalaureat și vom trage concluzii la final”, a continuat Dimian.
