O elevă din Suceava a fost confirmată cu virusul COVID-19 / Elevii care au fost în contact cu colegii lor pozitivi Covid pot susține examenele, cu mască și mănuși – DSP Suceava

FOTO: freepik.com

Cursurile de pregătire pentru examenele naţionale ale Şcolii Gimnaziale ”Miron Costin” din Suceava au fost suspendate, după ce o elevă de clasa a VIII-a a fost diagnosticată cu virusul COVID-19, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Cezar Anuţei, transmite Agerpres. Acesta este al doilea caz de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor din judeţ care urmează să susţină examene naţionale în perioada următoare.

Eleva a fost confirmată cu noul coronavirus în cursul zilei de miercuri, după ce cu o zi înainte mama acesteia a fost testată pozitiv pentru COVID-19. Săptămâna trecută, eleva a fost la pregătirea pentru examenele de evaluare naţională împreună cu nouă colegi şi un profesor.

În prezent, colegii elevei şi profesorul de la clasă se află în izolare la domiciliu, iar Direcţia de Sănătate Publică Suceava desfăşoară o anchetă epidemiologică.

Dinu Sădean, director DSP Suceava, a declarat la Digi 24 că elevii contacți asimptomatici ai celor doi elevi infectați cu COVID-19 au primit o derogare astfel încât să participe la prima sesiune a examenelor. Noutatea, în cazul lor, este că vor susține examenul într-o sală separată și vor purta măști și mănuși la examen.

În ceea ce-i privește pe elevii depistați pozitiv, care se află internați în spital, dr. Sădean a afirmat că pentru aceștia nu este posibilă nici o derogare și că ei vor susține examenele în sesiunea următoare, scrie Monitorul de Suceava.

Primul caz a fost cel al unei adolescente din Poiana Micului, elevă în clasa a XII-a la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care a participat, alături de alţi colegi, săptămâna trecută, la cursurile de pregătire pentru Bacalaureat. Şi în acest caz, conducerea liceului a luat decizia de a suspenda orele de pregătire pentru examen.

Potrivit lui Cezar Anuţei, eleva este internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, alături de mama sa, tânăra fiind asimptomatică.

Exit mobile version