Oficial: Daniel David este noul rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu 71,35% din voturi

UPDATE Daniel David este noul rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. David a fost ales astăzi, 3 martie 2020, cu 1026 de voturi (71,35%) din numărul total de 1403 de voturi valabil exprimate, anunță UBB într-un comunicat remis Edupedu.ro. Acesta a candidat în alegerile pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai contra lui Ioan Chirilă – teolog, fostul președinte al Senatului universitar.

La vot s-au prezentat 1438 de alegători, din totalul de 1616 de persoane înscrise pe listele de vot, prezenţa ajungând astfel la 88,99 %, precizează Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), în comunicatul trimis redacției.

Alegerile pentru funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca – pentru mandatul 2020-2024 – au avut loc astăzi, 3 martie 2020, între orele 9.00 și 17.00. Pentru alegerea noului rector al UBB au fost amenajate 22 de secții de votare, câte una în fiecare dintre cele 21 de facultăți ale Universității, precum și o secție suplimentară în clădirea Colegiului Academic. Rectorul ales al Universității Babeș-Bolyai își va începe în mod oficial mandatul după confirmarea sa prin ordinul Ministrului Educației şi Cercetării.

În prezent, rectorul UBB este, pentru al doilea mandat, Ioan Aurel Pop, care în 2018 a decis să cumuleze și funcția de rector, și funcția de președinte al Academiei Române.

“Într-o universitate world class, predarea trebuie făcută altfel, nu după formula: stai jos și scrie și te verificăm la examen!”, a declarat David, în cadrul dezbaterii organizate de UBB înainte de alegeri.

Descarcă de aici comunicatul oficial al Universității Babeș-Bolyai
Cine este Daniel David

Daniel David (48 de ani) a fost în mandatul 2016-2020 prorector pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice al Universității Babeș-Bolyai.

A absolvit în 1996 Facultatea de Psihologie și Științele Educației la UBB, obținând titlul de psiholog licențiat. “Ultimii doi ani de studiu (1995-1996) au fost parcurși într-un singur an”, precizează acesta, în CV-ul său.

În 1999 a obținut titlul de doctor în psihologie, cu lucrarea “Mecanisme inconștiente de reactualizare a informațiilor”.

Până în 2002 a urmat studii postdoctorale la Albert Ellis Institute for Rational Emotive Behavior Therapy (REBT), în New York, SUA, și la Academy of Cognitive Therapy în SUA, precum și un program postdoctoral de cercetare și practică în psihologie clinică la Mount Sinai Medical Center, New York, SUA.

Din 2007 este profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, iar din 2008 la Mount Sinai School of Medicine în New-York, SUA.

David este directorul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreședintele Comisiei Prezidențiale pentru elaborarea și analiza politicilor în domeniile educației și cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.

În 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu “pentru merite în educație/cercetare cu gradul de Cavaler”.

Descarcă de aici CV-ul lui Daniel David
Planurile lui Daniel David la rectoratul UBB – declarații în cadrul dezbaterii organizate de UBB între candidați:
Daniel David / Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com

Cei doi candidați, Daniel David și Ioan Chirilă, și-au prezentat programele manageriale cu ocazia dezbaterii publice organizate vineri, 28 februarie 2020, de UBB.

VIDEO Dezbaterea de vineri, 28 februarie 2020, dintre candidații la funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca:

 

 

Exit mobile version