SURSE Luciana Antoci este una dintre variantele de lucru pentru portofoliul de ministru al Educației, după demisia lui David / Profesoară de română și fost inspector școlar județean la Iași, Antoci este consilier de stat la cancelaria premierului Bolojan

Foto: Facebook/Luciana Antoci

Profesoara Luciana Antoci este unul dintre numele aflate în discuții zilele acestea pentru a prelua portofoliul Educației și Cercetării, vacantat prin demisie de ministrul Daniel David. Potrivit surselor Edupedu.ro, Luciana Antoci este una dintre variantele de lucru ale premierului Ilie Bolojan, alături de rectorul UVT Marilen Pirtea, dar o decizie nu a fost luată până la ora publicării acestui articol.

Amintim că numele aflat în pole position în urmă cu 4 zile pentru preluarea conducerii Ministerului Educației și Cercetării, ca urmare e demisiei lui Daniel David, a fost cel al rectorului Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea. Aflat la al patrulea mandat de rector, Pirtea face parte din categoria rectorilor-parlamentari: se află la al treilea mandat de deputat din partea Partidului Național Liberal, funcție deținută în paralel cu cea de rector. Vezi aici controversele din cariera lui Pirtea: acuzații de plagiat, uzul portițelor legislative în propriul interes, asocieri politice, precum și mesajul de susținere pentru Marilen Pirtea, vehiculat pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, din partea a 30 de directori și reprezentanți ai institutelor de cercetare.

Luciana Antoci este membru PNL Iași, este actual consilier de stat pe educație al premierului Ilie Bolojan, a fost prefect de Iași, precum și șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. Profesoară de Limba și literatura română cu experiență la catedră de aproape 30 de ani, Antoci a avut o reacție dură cu privire la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Ministerul Educației condus de Daniel David: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere, a avertizat aceasta, anunțând: Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă.

De remarcat că premierul Bolojan a temporizat schimbarea de la vârful educației, portofoliu extrem de sensibil prin impactul masiv al schimbărilor decise aici și nici la 4 zile de la demisia lui David nu a anunțat un interimar sau un înlocuitor.

Citește și:
SURSE Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul
OFICIAL Daniel David confirmă că și-a dat demisia: Astăzi i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea
Cine este Marilen Pirtea, rectorul-parlamentar în discuții pentru a deveni ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David
Exit mobile version