Sute de profesori și directori de școli au interacționat cu cele mai noi tehnologii utilizate în educație și au descoperit concepte eficiente de pedagogie digitală în cadrul SMARTEdu 2023 Oradea (P)

Sursa foto: SmartEdu2023_Cristian Constantin, Samsung Electronics Romania

La unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, dedicat soluţiilor de digitalizare pentru învăţământ, SMARTEdu 2023 Oradea, au fost peste 370 de participanți din toate regiunile țării, profesori, directori de școli, reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului privat de pe tot teritoriul României, toți cu un scop comun: acela de a aduce învățământul românesc în secolul XXI. Programul SEED – Samsung Ecosystem for Education Development – a susținut trei workshop-uri despre învățământul digital și îmbinarea dintre tehnologie și pedagogie.

Compania Samsung, prin inițiativa SEED – Samsung Ecosystem for Education Development -, a fost prezentă la evenimentul anului dedicat soluţiilor de digitalizare pentru învăţământ, SMARTEdu 2023 Oradea. Motivul participării a fost dorința de a oferi profesorilor posibilitatea de a interacționa direct cu cele mai noi tehnologii utilizate în educatie și de a descoperi cele mai eficiente concepte de pedagogie digitală.

Pentru că este una dintre puținele companii mari de tehnologie care și-au asumat responsabilitatea de a se implica activ în digitalizarea procesului de predare-învățare din România, Samsung a decis să susțină orice inițiativă publică și privată prin care profesorii sunt sprijiniți să învețe să fie mai buni în ceea ce fac.

Deschidere SMARTEdu Oradea 2023

Tocmai din acest motiv, ambasadorii și colaboratorii SEED au participat la workshop-urile organizate în cadrul SMARTEdu 2023, care a avut loc pe 5 iulie, în Oradea, în organizarea companiei CG&GC HiTech Solutions. În cadrul celor cinci activități de acest fel au fost prezentate soluții digitale pentru educație și strategii de predare – învățare de ultimă generație pentru toate ciclurile de învățământ preuniversitar.

Cristian Constantin, Head of Division Enterprise & Education, Samsung SEE

”Prin programul SEED ne-am propus să oferim profesorilor din România instrumentele și cunoștințele necesare în călătoria spre descoperirea lumii digitale, iar la SMARTEdu, prin lecțiile demonstrative organizate de către ambasadorii Samsung pentru Educație, am reușit să transmitem câteva exemple relevante”, a declarat Cristian Constantin, Head of Division Enterprise & Education, Samsung SEE, cel care a coordonat echipa de 12 persoane a Samsung, prezentă la eveniment.

Valoarea echipamentelor prezentate de companiile partenere la evenimentul de la Oradea a fost de peste 180.000 de euro, printre care și cele prezentate de Samsung și SEED la standul lor de soluții mobile pentru educație.

Workshop SEED cu echipamente Samsung la SMARTEdu 2023
De la Minecraft la lecții digitale și table inteligente

În cadrul workshop-ului ”Utilizarea Minecraft Education într-un laborator inteligent”, Claudiu Gorea-Zamfir, colaborator SEED Iași, le-a arătat profesorilor și directorilor de școli prezenți la eveniment modul în care cunoscutul joc Minecraft poate fi integrat în procesul de învățare. În plus, le-a oferit exemple concrete de activități și proiecte educaționale ce pot fi desfășurate în cadrul unui laborator inteligent, prin folosirea Minecraft.

La rândul său, Eryka Lang, ambasador SEED București, a discutat despre cunoștințele și instrumentele necesare pentru a crea și implementa lecții digitale captivante și eficiente. Workshop-ul pe această temă a fost interactiv și practic și a explorat avantajele și potențialul utilizării tehnologiei în educație, precum și strategiile și metodele pentru a pune în practică lecțiile digitale.

Eryka Lang, ambasador SEED București, prezentare workshop la SMARTEdu 2023

Workshop-ul care a avut ca temă ”Adaptarea școlii la educația digitală” a fost susținut de ambasadorii SEED Oradea, Daniela Berchez și Ioana Pantor. Prezentarea s-a axat pe modelul TPACK (Technology, Pedagogy and Content Knowledge), care presupune îmbinarea armonioasă a tehnologiei cu pedagogia și cunoștințele de specialitate. Participanții au folosit tabla interactivă Samsung Flip 3 și tabletele pentru a descoperi cât sunt de utile la clasă, în interacțiunea directă cu elevii. Punctul forte al atelierului a fost reprezentat de modelul de rotație a stației din Blended Learning, totul bazându-se pe principiul potrivit căruia învățarea digitală nu se referă la tehnologie, ci la pedagogie.

Workshop Adaptarea școlii la educația digitală, susținut de profesoarele Daniela Berchez și Ioana Pantor

Aici puteți vedea un tutorial pentru profesori, cu cele mai importante funcții ale tablelor interactive școlare, susținut de Daniela Berchez și Ioana Pantor, formatori SEED.

Pentru a afla mai multe informații despre ce înseamnă să deveniți formator SEED, cursant SEED sau cum puteți să implementați un centru educațional SEED într-o instituție de învățământ puteți să vă înregistrați completând formularul aici.

Ambasador SEED Oradea, Daniela Berchez

Al patrulea workshop SEED organizat în cadrul SMARTEdu 2023 s-a referit la realizarea formularului de aplicare pentru a obține acreditarea Erasmus. Gabriela Conea, colaborator SEED Iași, le-a oferit participanților informații și sfaturi esențiale pentru a aborda cu succes procesul de aplicare și a înțelege cerințele specifice ale programului Erasmus+.

Prin prezentarea sa, Larisa Dediu, ambasador SEED Bacău, i-a încurajat pe profesorii participanți la eveniment să exploreze și să descopere moduri inovatoare de a preda matematica, integrând tehnologia digitală în procesul de învățare. Cadrele didactice au aflat detalii despre diferite aplicații și instrumente digitale care pot sprijini înțelegerea și aplicarea conceptelor matematice. Pe lângă acestea, au fost oferite exemple de bună practică în predarea matematicii.

Larisa Dediu, ambasador SEED Bacău, prezentare workshop la SMARTEdu 2023
Ce reacții au avut profesorii care au participat la workshop-urile SEED

Întrebați înainte de eveniment ce își doresc să învețe de la workshop-urile organizate în cadrul SMARTEdu 2023, profesorii și directorii de școli au explicat că își doresc să afle informații noi și utile, tehnici moderne de predare, abilități IT ori să acumuleze energie pentru schimbare.

După finalizarea activităților, mesajele pozitive au curs pur și simplu, ele fiind transmise organizatorilor chiar și la o săptămână după SMARTEdu 2023. Participanții au recunoscut că au învățat, printre altele, cum să folosească util tehnologia, cum să fie creativi ori “cât de distractivă este activitatea interactivă”.

De exemplu, după workshop-ul susținut de ambasadorii SEED Oradea, Daniela Berchez și Ioana Pantor, dascălii au remarcat “funcționalitatea Samsung Flip și ușurința în utilizare” și au mărturisit că prezentarea i-a făcut să se simtă captivați, entuziasmați, determinați, informați, motivați, încrezători în viitor.

În ceea ce privește workshop-ul Larisei Dediu, ambasador SEED Bacău, participanții au observat că s-a pus în evidență nevoia de implicare a tehnologiei în predarea matematicii pentru a veni în sprijinul elevilor cu lecții interactive, interdisciplinare și de gamificare didactică, utilizând platforme precum GeoGebra și Genially, care ajută la optimizarea timpului și calității predării, dar și la captarea interesului acestora.

Participanți la SMARTEdu Oradea 2023
Ce este Samsung SEED

Programul Samsung Ecosystem for Education Development (SEED) a fost creat cu scopul de a pune bazele dezvoltării unui mecanism de colaborare între Samsung și mediul educațional din România, prin care profesorilor și elevilor să le fie oferite infrastructura și instrumentele de lucru de care au nevoie pentru digitalizarea procesului de învățământ.

Pe lângă de dotarea cu cele mai noi tehnologii Samsung, inclusiv cu soluții pentru predare la distanță, a centrelor educaționale din București, Bacău, Oradea și Timișoara, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație.

Adrian Manolescu, Samsung Electronics Romania, prezentare la SmartEdu Oradea 2023

Samsung lucrează la dezvoltarea unei rețele naționale de centre de instruire SEED, în care profesorii să se poată familiariza cu ultimele tehnologii educaționale, să experimenteze și să interacționeze cu colegii lor și cu elevii, să dezvolte metode inovative de predare și învățare digitală, să creeze conținut educațional de calitate, dezvoltându-și abilitățile digitale într-un mod provocator și plăcut.

”Având în vedere evoluția accelerată și constantă a tehnologiilor digitale,  conștientizăm faptul că dotarea cu tehnologie nu este decât o parte a procesului de digitalizare, adevăratele provocări fiind cele legate de înțelegerea rolului acestor tehnologii, de dobândire a competențelor necesare  de către utilizatori și, nu în ultimul rând, de cunoaștere a metodelor optime de utilizare a acestora”, a comunicat echipa de coordonare Samsung SEED.

Adrian Iordache, coordonator SEED, prezentare la SMARTEdu Oradea 2023

Samsung Electronics Romania a fost partener al evenimentului SMARTEdu 2023 Oradea și susține și astfel Educația digitală, consideră că digitalizarea în Educație nu este o opțiune, ci o necesitate și și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. În cadrul celui mai recent proiect de acest fel, SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

Informații despre programul Samsung SEED regăsiți aici și pe pagina de Facebook a SEED Educatie Digitala pentru Romania.

Exit mobile version