Protestul actorilor de la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, declanșat față de proiectul Ministerului Culturii de normare a muncii artistice și de pontare zilnică a orelor, are loc într-un moment în care teatrul românesc funcționează deja pe un public fragil și restrâns. Barometrul de Consum Cultural 2024, publicat în noiembrie 2025, arată că participarea la spectacole a scăzut constant în ultimii zece ani, iar revenirea din ultimii cinci ani nu a readus publicul la nivelul din 2014.
„Participarea la spectacole de teatru a înregistrat o scădere constantă în ultimii zece ani”, iar, chiar dacă „în ultimii cinci ani se remarcă un reviriment, participarea este încă mult sub nivelul înregistrat în anul 2014”.
- Datele apar în contextul în care actorii au acuzat că proiectul ministerului „ucide creativitatea” și transformă artiștii în „scriitori de rapoarte zilnice”.
- După protestul de marți, 10 februarie, de la TNB, ministrul Culturii, András Demeter, a anunțat că retrage proiectul: „Retragem propunerea colegilor”, a declarat acesta, huiduit de o parte dintre participanți. Întrebat cum le răspunde actorilor care i-au cerut demisia, Demeter a spus: „N-am auzit! Demisia e un act unilateral, stimată doamnă”.
Teatrul, printre activitățile cu cele mai mari procente de non-consum
Barometrul de Consum Cultural 2024 arată că spectacolele și festivalurile de teatru se numără printre activitățile cu cele mai mari procente de non-consum cultural. În categoria activităților cu dimensiune culturală „cele mai ridicate procente de non consum se înregistrează (…) în special în cazul participării la festivaluri (de literatură, film, teatru), la târguri de carte și la spectacole de muzici culte”.
Publicul stabil – cei care participă cel puțin o dată pe lună – este foarte redus: în graficele Barometrului, spectacolele de teatru și festivalurile de teatru abia depășesc 1-4% în zona publicului stabil/fidel. Autorii notează că „publicul stabil/fidel înregistrează cele mai mici procente dintre toate categoriile de public analizate”, cu valori „foarte mici, multe dintre ele sub marja de eroare a eșantionului”.
În schimb, non-publicul domină. Analiza profilului socio-demografic arată că, pentru spectacolele și festivalurile de teatru, non-publicul este „preponderent feminin, cu nivel de educație de cel mult școală post liceală și din mediul rural”. Spre deosebire de alte activități culturale, aici lipsa participării nu este diferențiată clar pe vârste, ceea ce sugerează o distanță structurală față de teatru, nu doar o problemă de generație.
Barometrul explică și cauzele: „non publicul este categoria cea mai afectată de toate barierele culturale, sociale, financiare și fizice”, iar soluțiile sunt „complexe, cu accent foarte mare pe alfabetizarea/educația culturală”. Barierele culturale țin inclusiv de dificultatea de „înțelegere a unor oferte culturale, a mesajului artistic”.
Citește și (articolul continuă după recomandări):
Profilul consumatorului de teatru: urban, educat, cu venituri peste medie
Publicul de teatru este, în mare măsură, urban, mai educat și mai bine poziționat economic decât media populației. Pentru spectacolele de muzici culte și festivaluri de teatru, Barometrul descrie astfel profilul publicului potențial: „preponderent masculin, are vârsta de 36-50 de ani, are studii universitare (…) și este din mediul urban”. La festivaluri de teatru și muzee în mod specific, situația este cu puțin diferită: nivelul de educație este de „cel mult școală post-liceală”.
Educația este un factor decisiv. În tot ce ține de consum cultural cu grad mai mare de complexitate – teatru, muzici culte, festivaluri – participarea crește odată cu nivelul de școlarizare și cu capitalul cultural acumulat. Persoanele cu un nivel de educație scăzut sunt „cele care consideră că participarea la astfel de programe nu contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor lor despre cultură și artă”, iar această percepție se traduce în absență din sală.
- Venitul și mediul de rezidență completează selecția. „Persoanele cu venituri mici sau foarte mici au participat cel mai puțin” la activități culturale mai specializate, în timp ce „publicul potențial este preponderent (…) din mediul urban”.
Raportul plasează aceste rezultate într-un tablou mai larg al timpului liber. Participarea la spectacole de teatru se reduce pe fondul creșterii „vizitelor la mall (de aproximativ 20 de procente) și restaurant (de aproximativ 10 de procente)” în ultimii zece ani, precum și al expansiunii rapide a consumului media online.
În timp ce cinematograful a cunoscut o curbă de tip „descreștere-creștere-revenire” similară cu divertismentul de masă, teatrul a rămas în urmă, cu o revenire parțială și un public încă fragil.
Un sector deja vulnerabil
În acest context, tentativa de normare strictă a muncii artistice a fost percepută de o parte a breslei ca o presiune suplimentară asupra unui sector deja vulnerabilizat. Datele Barometrului arată că teatrul funcționează astăzi în România ca practică de nișă, susținută în principal de un public urban, educat și relativ prosper, în timp ce pentru majoritatea populației rămâne o experiență rară sau inexistentă.
Deși Ministerul Culturii a anunțat retragerea proiectului de normare, datele despre consumul cultural arată că problema publicului rămâne deschisă: teatrul are un nucleu stabil foarte mic și un non-public covârșitor, iar orice politică publică în domeniu se suprapune peste această realitate statistică.