Testare națională pentru COVID-19 pe voluntari, de la 1 iunie, anunțată de ministrul Sănătății

Foto: gov.ro

Ministerul Sănătății pregătește o testare la nivel național, pentru a verifica nivelul de imunizare a populației, dar și de răspândire a virusului, a declarat ministrul Nelu Tătaru la Europa FM.

Testarea la nivel național ar urma să se facă după 1 iunie, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății.

“Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare.

Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termină pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm.

Astăzi avem 331 de cazuri, dar în conteztul în care ieri a fost sâmbătă și testările sunt mai puține. Facem evaluarea în funcție de numărul de cazuri din acel moment.

Bugetul depinde și de testele care ar putea fi serologice, sau și moleculare. În funcție și de zone. Unele cu focar mare, altele cu focar mic.

O să testăm voluntarii, dar pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul.

FOTO: gov.ro

Citește și:

 

Exit mobile version