Recent, doamna ministru Ecaterina Andronescu a anunțat că vom avea prevăzută în legea educației o testare a profesorilor care să se desfășoare o dată la fiecare zece ani pentru că, spune dânsa, a găsit această practică în sistemul japonez de educație și i s-a părut că ar fi utilă și la noi.
În primul rând, nu înțeleg de ce e nevoie de verificarea pe care o propune doamna ministru, dar presupun că e vorba despre o formă de admitere/excludere în/din învățământ sau de redistribuire a posturilor deja obținute („de ce ar mai depune strădanie un profesor din preuniversitar dacă a devenit titular, dacă și-a luat gradul întâi, el știe că e veșnic acolo…”, (se) întreabă dânsa).
Adică, mai simplu spus, de o modificare a actualului sistem de titularizare. Iar dacă e vorba despre asta, voi spune că, în principiu, aşa după cum am spus și am scris în mai multe locuri, cred că regândirea sistemului de titularizare în învățământul preuniversitar va trebui să fie una dintre sarcinile serioase ale reformei sistemului educațional. Nu cred că sunt prea mulţi colegi de bună-credinţă care să nu simtă nevoia unei titularizări mai suple şi care să asigure o competiţie reală între profesori.
DAR, lucrurile nu trebuie făcute în niciun caz după ureche şi, din păcate, ca de fiecare dată, aşa pare să se pună problema. Aflăm din presă că doamna ministru citeşte pur și simplu că în Japonia așa se face, prin urmare ne anunță că vom avea o astfel de prevedere în noua lege a educației. Nu se consultă cu niciun expert, nu întreabă pe nimeni și, deși anunță că vom avea dezbatere publică, știe deja că prevederea va fi în lege.
Doamna ministru nu își pune nici problema coerenței structurale a sistemului japonez de care depinde acea măsură și nici dacă o măsură poate fi importată pur și simplu într-un alt sistem care, îmi imaginez, diferă de cel asiatic în moduri serioase. Pe scurt, la faptul că o măsură bună într-un loc se poate dovedi dezastruoasă în altul (încercaţi să transplantaţi un picior de găină la un elefant).
Apoi, doamna ministru nu pare să se fi gândit serios nici la criteriile examinării. Spune că dorește verificarea cunoștințelor disciplinare și metodice. Dar un profesor cu vechimea dânsei ar trebui să ştie că nu există o corelaţie necesară între cât ştii şi ce fel de profesor eşti. Poţi fi foarte bine pregătit teoretic, dar fără calităţile psihologice, caracteriale sau morale care să te facă un profesor bun. De aceea, cred că, în ideea unei viitoare evaluări obligatorii, criteriul fundamental ar trebui să fie performanţa didactică, sporul net între ce ai primit şi ce ai dat. Iar pentru a pretinde sporul net trebuie să ţii cont de condiţiile particulare în care lucrează profesorii, de variabilele de măsurare (creşti mai uşor de la 7 la 8 decât de la 4 la 5), trebuie să ştii ce să evaluezi şi ce măsori şi, de asemenea, trebuie să te asiguri că ai structuri conexe care cooperează cu profesorul pentru a obţine beneficii pedagogice (psihologi, asistenţi sociali, comunitate locală etc).
Oricât de bun ar fi un profesor, impactul său va fi drastic limitat când va avea de-a face cu copii fără niciun control familial, cu copii săraci, membri sau în siajul unor grupuri infracţionale, dependenţi de droguri şamd De asemenea, vor trebui gândite structuri care să încurajeze cooperarea efectivă şi benefică între profesori, nu instituţii de control şi de forţă.
Deşi inspectoratele şcolare funcţionează ca instituţii de îndrumare şi control, partea de îndrumare le scapă de cele mai multe ori şi nu toţi profesorii nou-veniţi vor avea norocul pe care l-am avut eu de-a lungul anilor, de a întâlni în general inspectori cu care s-a putut lucra.
E nevoie de un sistem care să permită mentoratul extins, în care bunele practici ale unor colegi să devină accesibile tuturor celor interesaţi (şi zău că nu ar fi greu de făcut în epoca digitală). De asemenea, înainte de a cere profesorilor interes pentru formare trebuie, să oferi formare de calitate. Din păcate, în acest moment, cursurile oferite prin CCD-uri sunt foarte inegale, iar formatorii nu sunt întotdeauna ceea ce trebuie.
Cum poţi să pretinzi calitate în formarea pedagogică când livrezi profesorilor atât de des ştiinţă dubioasă şi depăşită (multe din noţiunile promiţătoare acum câteva decenii s-au dovedit a fi mai degrabă mituri sau însăilări discutabile, vezi cazul “inteligenţelor multiple” sau al stilurilor de învăţare) sau când oferi diplome doar pentru întocmirea unor portofolii?
Problema cu calitatea formării devine şi mai acută când ne uităm la centrele universitare de formare. Nu ştiu foarte bine ce se întâmplă acolo, dar văd cum sistemul absoarbe în fiecare an tineri (absoarbe e mult spus, cei mai mulţi sunt ţinuţi la periferie de faptul că nu există catedre) care nu au idee despre pedagogie şi care, mai grav, nu au aproape niciun fel de deprindere reflexivă.
Toate acestea sunt lucruri care trebuie făcute ÎNAINTE de a schimba titularizarea prin evaluare odată la 10 ani. Am mai spus-o şi o mai spun o dată: nu toţi profesorii sunt impostori sau nişte veleitari interesaţi să-şi apere postul. Sunt şi profesori care vor să-şi facă treaba bine, care vor să simtă bucurie în şcoală (vezi prezenţele impresionante, pe banii lor, la Superteach şi în alte proiecte de felul acesta), care vor să fie profesori buni şi să-şi ajute elevii.
Dar absolut nimeni nu susţine modificarea titularizării întrucât nimeni nu are încredere că în educaţia românească poate exista competiţie corectă. Aşa cum este acum, titularizarea este unul dintre foarte puţinele lucruri care le oferă profesorilor din sistem siguranţă, curaj de a înfrunta abuzurile sau demnitate. Dar care, de asemenea, frustrează fatal oameni buni care încearcă, unii chiar de mult timp, să obţină posturi stabile. Problema e complexă şi cine îşi imaginează că pentru a schimba titularizarea e suficient să mai inventezi un examen se înşală. Pentru a face o astfel de operaţie chirurgicală pacientul trebuie pregătit cu atenţie. Altfel, e foarte simplu: el va muri.
Iar la final, o întrebare mucalită: dacă un profesor ia o notă mică la testarea decenală, îl trimitem într-o şcoală mai slabă ca să-l pedepsim sau într-una mai bună ca să înveţe?