Tiberiu Dima, director de școală gimnazială: Auzeam pe cineva că „profesorii ăștia au o vacanță extraordinar de mare” și i-am zis „fă un calcul”

Foto: captura ISj Vrancea

În epoca modernă vacanțele sunt ocupate de examene, susține profesorul Tiberiu Dima, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani. Acesta a explicat cu ce își „ocupă” profesorii timpul considerat vacanță, în cadrul conferinței „Vaccinare și testare pentru învățare”, care a avut loc săptămâna aceasta și în județul Vrancea, la care a participat secretarul de stat din Ministerul Educației, Zoltán Kallós.

Cadrul didactic a făcut o serie de propuneri către oficialul guvernamental – a spus că optează pentru menținerea structurii actuale a anului școlar, cu semestre, în condițiile în care au apărut discuții în spațiul public despre revenirea la trimestre.

Directorul Tiberiu Dima a propus și „esențializarea” materiei de gimnaziu: „le trebuie oamenilor în viață să știe din gimnaziu niște lucruri de bază, iar acum se fac și niște lucruri exagerat de savante, pe care le uită și nu le folosesc”.

“Pentru noua împărțire a anului școlar am o propunere: să rămânem așa pe semestre, știm ce a însemnat cu trimestre. Înseamnă mai multă hârțogărie, mai multă birocrație, timp pierdut și, sigur, dificultăți de notare. Pentru că în fiecare trimestru, un profesor, mai ales de matematică și de română, trebuie să pună o grămadă de note. Înseamnă că timpul alocat evaluării mănâncă din alt timp destinat discuțiilor și predării. Mai sunt și alte probleme, nu știu cine a propus-o, dar eu am văzut că propun elevi. Interesant! Dar eu nu știu când au avut timp Consiliul Național al Elevilor să întrebe toți elevii, cei câteva milioane, dacă vor o vacanță mai scurtă? Asta mi se pare un pic exagerat.

Cândva, niște oameni deștepți au propus ca vacanța să fie de la 15 iunie, la 15 septembrie. De ce? Clima României, se știe; apoi problemele sociale. România era o țară rurală, preponderent agrară. Acum s-a mai schimbat, procentul e mai mic, dar este. Copiii participă la cules, la recoltatul produselor agricole și nu prea veneau pe la școală la începutul anului – dacă începea mai devreme – pentru că aveau treabă. Și acum, copiii de la țară își ajută familia, unii și la noi în momentul actual, sunt localități unde copiii vin de la 1 octombrie, pentru că au treabă.

Așa că eu consider că mutarea mai jos la începutul anului școlar va aduce probleme. În epoca modernă mai sunt și alte probleme: vacanțele sunt ocupate cu examene. Acum se dorește încă o sesiune de Evaluarea Națională, două sesiuni de Bac, dar și profesorii au examene: Titularizarea, Definitivatul, gradul doi, au cursuri de perfecționare.

Auzeam pe cineva că profesorii ăștia au o vacanță extraordinar de mare și i-am zis să facă un calcul așa: ia un profesor care începe să dea Titularizarea o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori pentru că el nu găsește nici un post titularizabil. Mai suplinește, mai dă o titularizare, mai suplinește, mai dă o titularizare, ceea ce înseamnă că jumătate din vara lui s-a dus. Dacă noi de la 1 septembrie începem școala, trebuie să venim la 15 august. Pentru că pregătirea tuturor celor, tuturor lucrurilor de școală necesită timp, de-aia s-a inventat începutul anului școlar pentru profesori la 1 septembrie. Și atunci, cu două săptămâni mai la vale, venirea la școală, spuneți dumneavoastră când acel minunat și norocos profesor mai are concediu? 

Nu știu dacă e atât de important pentru un sistem educațional să renunțăm la semestre și să revenim la trimestre sau să scurtăm vacanță. Se vorbește că în alte țări copiii învață mai multe săptămâni, eu am găsit și țări în care învață mai puține așa că unde suntem noi, să zicem că suntem între. Ar trebui să fim “între”, sau la același nivel și pentru alte lucruri. Dacă am reuși să reducem materia și să o esențializăm, și aici sunt profesori de matematică care știu foarte bine ce spun, le trebuie oamenilor în viață să știe din gimnaziu niște lucruri de bază, iar acum se fac și niște lucruri exagerat de savante, pe care le uită și nu le folosesc. Deci aici trebuie esențializare, după opinia mea, pentru că suntem campioni la cunoștințe, la cantitatea de cunoștințe,” a spus profesorul Tiberiu Dima. 

Profesor de Fizică, Tiberiu Dima este director la Şcoala Generală „Ion Basgan” din Focşani, județul Vrancea.

Foto: Tiberiu Dima/captura ISJ Vrancea

Exit mobile version