Titularizare 2026. Doar 8% dintre posturile scoase la concurs în județul Iași sunt pentru angajarea pe perioadă nedeterminată

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com

În județul Iași au fost scoase la concursul național de angajare în Învățământ 1.658 de posturi, potrivit publicației Ziarul de Iași. Dintre aceste posturi, doar 132 sunt titularizabile, adică disponibile pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, ceea ce înseamnă un procent de aproape 8%.

„Conform datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași la data de 5 mai 2026, pentru anul școlar viitor au fost scoase la concurs 1.658 de posturi în învățământul preuniversitar din județ, după finalizarea etapelor anterioare, inclusiv cea a pretransferurilor. Dintre acestea, numai 132 de posturi sunt disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în timp ce 1.526 sunt pe perioadă determinată”, informează publicația.

Potrivit Ziarul de Iași, dintre cele pe perioadă determinată, 194 au statut de posturi rezervate, iar 1.332 sunt vacante. Aproape jumătate dintre posturile rezervate, respectiv 94, se regăsesc în unitățile de învățământ din municipiul Iași.

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a transmis că, în mod excepțional, candidații la Titularizare 2026 pot prezenta în perioada de înscriere „doar documentul medical emis de un medic specializat de medicina muncii sau de un cabinet de medicina muncii, care atestă că sunt apți pentru prestarea activităţii didactice”. Conform sursei citate, aceștia au obligația de a depune la școală certificatul medical emis de medicul specialist de medicina muncii la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.

Toți cei care vor să intre în Învățământ (profesori, personal didactic auxiliar și personal administrativ) vor fi evaluați psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 55/3.335/2026. Regula se aplică și pentru funcțiile de conducere din școli și grădinițe.

Proiectul de ordonanță de urgență prin care Ministerul Educației și Cercetării propune deblocarea concursului de Titularizare de anul acesta a fost adoptat în ședința Executivului de joi, 16 aprilie. Amintim că aceste concursuri au fost blocate prin Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în iulie 2025.

Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026:

1) fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

2) copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul sau cartea de identitate electronică însoțită de certificatul de atestare a domiciliului;

3) copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

4) copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/ învăţământului postliceal), certificatele/ adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

5) absolvenţii promoţiei 2026 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/ postliceal/ mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/ absolvire/ bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/ liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic aferent specializării. La data depunerii dosarului de înscriere, absolvenţii promoţiei 2026 prezintă o adeverință eliberată de instituția de învățământ superior/postliceal/liceal, din care să rezulte că se află în ultimul an de studiu în care să se precizeze specializarea, precum și faptul că sunt înscriși în ultimul an al programului de formare psihopedagogică;

6) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;

7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

8) copie a acordului Ministerului Educației și Cercetării, a deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

9) adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

11) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

12) avizul/ adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

13) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

14) adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

16) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original; (În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă.)

17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2016 – 31.08.2026 (dacă este cazul);

18) Declaraţie privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2026, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul şcolar la care se solicită înscrierea.

Calendarul concursului național de Titularizare 2026 poate fi consultat aici

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount

Citește și:
DOCUMENT Ce opțiuni au candidații care se înscriu la concursul național de Titularizare 2026, potrivit ISJ Cluj
De astăzi, 6 mai, încep înscrierile la Titularizare 2026. Lista actelor necesare pentru profesori și viitoarele cadre didactice / Calendarul concursului național de angajare în Învățământ
Fișa de înscriere la Titularizare 2026 – descarcă modelul. Ce documente au de pregătit profesorii care participă la concursul național
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2026 / Din acest an, evaluarea psihiatrică este obligatorie pentru toți cei care vor să lucreze în școli
Exit mobile version