Directorii de școli au în fișa postului atribuția de a solicita consultanţă şi asistenţă juridică din partea inspectoratului şcolar pentru toate procesele în care este implicată școala, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre proiectul de metodologie privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
- Până pe 22 aprilie, toate inspectoratele școlare au avut de transmis Ministerului Educației dacă directorii de școli au respectat obligația de a solicita consultanță juridică pentru toate procesele în care e implicată unitatea de învățământ, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 26248 din 02.04.2026.
- Menționăm că sunt 42 de juriști în inspectoratele școlare din toată țara și circa 6.500 de școli cu personalitate juridică.
Concret, directorii de școli, potrivit proiectului, au atribuția de a solicita consultanţă şi asistenţă juridică de la ISJ/ISMB pentru toate procesele sau alte situaţii/litigii în care este implicată unitatea de învăţământ.
„5. Directorul unităţii de învăţământ îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
jj) solicită consultanţă şi asistenţă juridică de la ISJ/ISMB pentru toate procesele sau alte situaţii/litigii în care este implicată unitatea de învăţământ;”, se arată în proiectul pus în dezbatere publică.
Prevederea referitoare la consultanța juridică apare și în contractul de management, conform proiectului, la secțiunea „alte drepturi şi obligaţii contractuale”:
„c) solicită consultanţă şi asistenţă juridică din partea inspectoratului şcolar pentru toate procesele sau alte situaţii/litigii în care este implicată unitatea de învăţământ;”
În vechea metodologie, la secțiunea „alte drepturi și obligații contractuale” este precizat că directorul „are dreptul să solicite și să primească asistență juridică din partea inspectoratului școlar în toate problemele de legislație, precum și în cazul unor litigii în care este implicată unitatea de învățământ”.
PROIECT – Fișa postului poate fi consultată mai jos:
Informații de context
Toți directorii de școli au obligația să solicite consultanță și asistență juridică de la inspectoratul școlar pentru toate procesele în care este implicată școala, potrivit ROFUIP 2024. Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024.
În 2024, Edupedu.ro a semnalat că școlile nu au dreptul, prin reglementarea actuală, să angajeze juriști, un astfel de post fiind inexistent în lista posturilor din unitățile de învățământ. Au consilieri juridici inspectoratele școlare, dar, conform organigramelor acestora, exista doar un consilier juridic în fiecare județ. Persoana juridică care are rolul de angajator pentru consilierul juridic este inspectoratul școlar. Acest lucru înseamnă că consilierul juridic poate reprezenta în instanță inspectoratul, nu școala.
ART. 17 – „(1) Consultanţa şi asistenţa juridică pentru unităţile de învăţământ de stat se asigură, la solicitarea scrisă a directorului, de către inspectoratele școlare, prin consilierul juridic.
(2) Directorul unității de învățământ de stat are obligația de a solicita consultanţa şi asistenţa juridică de la ISJ/ISMB pentru toate procesele sau alte situații/litigii în care este implicată unitatea de învățământ”, conform ROFUIP.
DESCARCĂ Proiectul de metodologie privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct
