Toți elevii români care au participat la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru juniori au fost premiați. 5 dintre ei au fost medaliați cu aur

Foto: Captură festivitatea de premiere / Facebook.com

Cei 10 elevi români care au participat la Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru juniori au fost premiați. Cinci dintre ei au obținut medalia de aur. Olimpiada s-a desfăşurat, în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie 2022, în Câmpulung Moldovenesc şi Suceava, informează Agerpres.

La concurs au participat elevi cu vârsta de până în 15 ani din Cehia, Columbia, Ucraina, Nepal, Canada (online), Grecia, Moldova, Thailanda şi România, potrivit sursei citate mai sus.

Cei 10 elevi olimpici din lotul țării noastre au obținut următoarele rezultate (10 medalii, dintre care 5 de aur):

Olimpiada Internațională de Astronomie și Științele Spațiului pentru Juniori a fost organizată (în colaborare) de Ministerul Educației (prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava), Primăria Câmpulung Moldovenesc, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc și Societatea Științifică „Cygnus”, transmite Ministerul Educației.

Potrivit publicației Monitorul de Suceava, au fost în total 4 probe: teoretică de 4 ore, proba de Planetariu, la Suceava, proba hărții mute și proba de noapte, cu instrumente observaționale.

Profesorul Grigoruţă Oniciuc, îndrumătorul elevei Ilinca Sandu şi directorul unităţii de învăţământ al Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, a declarat pentru Agerpres că Ilinca Sandu a obţinut locul întâi absolut, cu cel mai mare punctaj al competiţiei, medalia de aur, cel mai bun punctaj la proba de planetariu şi cel mai bun punctaj la proba teoretică.

“Considerăm că aceste rezultate confirmă prezenţa unei şcoli de astronomie şi astrofizică la Colegiul Naţional “Petru Rareş”, orientată spre performanţa reală dovedită în competiţiile internaţionale de profil. Este unul dintre cele mai bune rezultate obţinute de un elev nemţean în competiţiile internaţionale desfăşurate în ultima perioadă de timp”, a spus profesorul Grigoruţă Oniciuc.

Exit mobile version