UE stabilește pentru prima dată reguli clare pentru conținutul educațional digital și utilizarea inteligenței artificiale în școli

Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com

Comisia Europeană a publicat noi ghiduri destinate profesorilor din toate statele membre, care stabilesc pentru prima dată la nivelul Uniunii Europene o definiție a conținutului educațional digital și oferă recomandări privind utilizarea tehnologiei în procesul de predare și învățare.

Noile ghiduri abordează mai multe direcții pentru educația digitală: utilizarea etică a inteligenței artificiale și a datelor în procesul educațional, combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale, luarea unor decizii informate privind conținutul educațional digital, precum și predarea informaticii în școli.

Documentele oferă recomandări practice pentru profesori, exemple de activități care pot fi folosite la clasă și criterii de calitate pentru evaluarea resurselor digitale utilizate în educație.

Un alt obiectiv al noilor recomandări este consolidarea predării informaticii în școlile europene și dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor, considerate importante pentru piața muncii.

Inițiativa face parte din Planul de acțiune pentru educația digitală 2021–2027 și are scopul de a sprijini cadrele didactice în gestionarea transformării digitale a educației, potrivit sursei.

Ghidurile sunt disponibile momentan în limba engleză, urmând ca traducerile în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene să fie publicate în primăvara anului 2026.

Ghidurile disponibile aici:

Foto: © Typhoonski | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version