ULTIMA ORĂ Noul sistem semafor de redeschidere a școlilor, modificat pentru 8 februarie 2021: În scenariul roșu, copiii de grădinița și elevii din clasele primare continuă să meargă fizic la cursuri

Foto: © Zelfit | Dreamstime.com

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că școlile se vor redeschide, iar decizia va fi din nou descentralizată, cu anumite reguli pe care urmează să le aprobe autoritățile. Revenim, practic, la scenariile verde, galben și roșu. Una dintre cele mai importante modificări este aceea că indicele scenariului roșu nu mai înseamnă automat închiderea școlilor. În scenariul roșu, copiii de grădinița și elevii din clasele primare continuă să meargă fizic la cursuri.

Noul model de scenarii explicat de președintele Iohannis prevede următoarele:

Scenariul Verde – în localitățile care au o rată de infectare de până la 1 la mie, toate școlile se redeschid fizic.

Șcenariul Galben – Peste 1 la mie rată de infectare. „Lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță copiii de grădiniță și la școală elevii de școală, copiii din ciclul primar, clasele P-IV și copiii din clasele terminale a VIII-a și a XII-a.

Scenariul Roșu – Peste 3 la mie, rata de infectare. „Continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și copiii de ciclul primar, dar ceilalți nu mai merg la școală”, a spus Președintele Iohannis, care a continuat: ”La început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare”.

Scenariul 100% online – Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6 la mie localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în online, a mai spus Iohannis.

Aceste precizări legate de scenariul roșu nu erau în sistemul valabil până pe 9 noiembrie 2020, când s-a decis închiderea tuturor școlilor.

Sistemul semafor a funcționat din 14 septembrie 2020 pe următorul principiu:

Scenariul 1 – sub 1 la mie rata de infectare

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2 – între 1 și 3 la mie rată de infectare

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 3 – peste 3 la mie

Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online

Scenariile sunt numerotate, fiind doar colorate cu verde, galben și roșu casetele din tabelul în care sunt incluse aceste scenarii, fără să fie și denumite astfel.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ au ales unul dintre cele 3 scenarii era rata incidenței cumulate (numarul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori). Regulile inițiale ale calculării indicilor de incidență erau:

  1. Dacă rata incidenței cumulate este sub 1/1000 locuitori – se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de infrastructura și resursele existente la nivelul unității de învățământ.
  2. Dacă rata incidenței cumulate este între 1-3/1000 locuitori – se va aplica scenariul 2 pentru toate unitățile de învățământ din localitate
  3. La o rată a incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1000 locuitori, DSP județene și a municipiului București va prezenta CJSU / CMBSU o analiză a situației epidemiologice din localitate. În funcție de existența transmiterii comunitare în localitate și numărul de focare existente în unitățile de învățământ din localitate, precum și alte criterii de risc, CJSU / CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, închiderea temporară a unităților de învățământ (scenariul 3), cursurile desfășurându-se online. În absența unei astfel de decizii, unitățile de învățământ din localitate vor funcționa în scenariul 2.

Foto: © Zelfit | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version