Toți elevii din București vor circula gratuit cu transportul în comun – a votat Consiliul General

Foto: Unsplash.com

Toți elevii din București vor circula gratuit cu transportul în comun, a decis astăzi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. În prezent, elevii din Capitală au abonamente reduse cu 50%, iar proiectul inițial prevedea ca doar tinerii din învățământul obligatoriu, deci până la clasa a X-a, să obțină gratuitatea. Asociațiile de elevii i-au cerut, însă, primarului Gabriela Firea să introducă transportul în comun gratuit și pentru elevii de clasele a XI-a și a XII-a, amendament votat astăzi în ședința Consiliului General.

Consiliul General al Capitalei a votat miercuri, 12 decembrie, un proiect de hotărâre care prevede gratuitate la mijloacele de transport ale Societăţii de Transport Bucureşti (fosta RATB) pentru elevii din învăţământul preuniversitar.

Anne-Marie-Bianca Arcidiacono, președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov, a declarat pentru Edupedu.ro că “au fost 47 de voturi pentru, unul împotrivă și restul abțineri. Le-am cerut consilierilor locali să avem toți același scop comun: elevii. Astăzi sărbătorim o lună de la înființare și este cel mai frumos mod prin care puteam sărbători”.

“Elevii bucureșteni au câștigat! Datorită demersurilor Asociației Elevilor din București și Ilfov toți elevii se vor bucura de gratuitate la STB!”, a anunțat Asociația pe Facebook. Și Consiliul Municipal al Elevilor din București a cerut gratuitatea transportului în comun.

Elevii au precizat că la Cluj și la Brașov toți elevii beneficiază de transport gratuit, nu doar cei din primele 11 clase.

Ce spune Legea Educației, cu privire la transportul local în comun:

Articolul 84
(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic.
(2) Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutela beneficiază de gratuitate pentru toate categoriile de transport prevăzute la alin. (1), pe tot parcursul anului calendaristic.

Foto: Unsplash

Citește și:

 

Exit mobile version