Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a XII-a. Cum arată sfârșitul liceului în 2020, după două luni de lecții online și cu un Bac plin de emoții: „Mie mi-e frică să nu-mi ratez viitorul din cauza temperaturii”

Foto: freepik.com

Au trecut două luni de stare de urgență, timp în care elevii au învățat mai mult sau mai puțin online, timp în care diferența dintre copiii cu posibilități, profesorii moderni și cei fără acces la tehnologie sau fără abilități tehnice a creat o inechitate și mai mare în rândul elevilor.

În pragul unui Bacalaureat plin de incertitudini și cu reguli foarte stricte, elevii spun că le este frică să nu-și rateze viitorul din cauza temperaturii. În plus, finalul de școală este unul amar, fiindcă nu se mai ține ultimul clopoțel și nici balul de absolvire. Copiii nu mai apucă să își spună la revedere sau să mai petreacă o zi obișnuită la școală împreună.

Edupedu.ro a stat de vorbă cu mai mulți elevi de la licee și din medii diferite, pentru a vedea cum arată sfârșitul anului în vreme de pandemie, prin ochii tinerilor care nu se vor mai revedea la școală anul viitor.

„Aș face pe banii mei testul de coronavirus și m-aș prezenta cu rezultatul dacă aș putea”
Elev la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, Alexandru a povestit că cel mai mult îi este dor de colegii lui, pe care nu i-a mai văzut de la începutul lunii martie. „A fost o situație complet neașteptată, pentru mine, liceul a fost o perioadă specială din viață și este trist că se termină așa. Ultima dată când mi-am văzut colegii a fost o zi normală, fără fanfară, am fost la ore, am petrecut pauzele împreună, am plecat acasă și a doua nu am mai putut veni la școală. Nu ne-am mai văzut de atunci, nici nu am putut organiza ultimul clopoțel, marți ne ducem la școală să returnăm cărțile, va fi pentru prima dată când ne vedem la față după atâta timp. Mi-e dor de colegi, de prietenii mei”, a povestit Alexandru.
Nu știe dacă balul de sfârșit de an se va mai organiza, poate în august, dar e doar un zvon, iar peste un an nu se mai pune problema fiindcă peste jumătate din ei pleacă la studii în străinătate. Acum se uită cu emoție la Bacalureat, dar nu cauza examenului, ci de frică să nu aibă peste 37,3 grade Celsius, fiindcă așa ar rata locul de la universitatea din Olanda unde a intrat, iar sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat vine mult prea târziu, locul la facultate e pierdut.
„Mie mi-e frică să nu-mi ratez viitorul din cauza temperaturii, sunt atâtea situații când îți poate crește temperatura, poate de la emoții, poate sunt un pic răcit, cred că am răcit de vreo cinci ori anul trecut. Aș face pe banii mei testul de coronavirus și m-aș prezenta cu rezultatul dacă aș putea, să vadă că nu am nimic. Da, am emoții, dar nu din cauza examenului, am emoții pentru că nu vreau să-mi ratez viitorul din cauza unei temperaturi”, a spus Alexandru.
Aceeași frică o are și Robert, elev la un liceu din Alexandria, Teleorman. Și el a intrat la facultate tot în Olanda și dacă ratează prima sesiune a Bacalaureatului din cauza temperaturii, ratează locul de la universitate și un an de studiu. Despre orele online și pregătirea din ultimele două luni, Robert spune că a fost mai mult la latitudinea elevilor dacă chiar voiau să facă un efort pentru viitorul lor.
„Nu puteau să oblige pe nimeni să lucreze, dacă elevul nu voia, pur și simplu nu apărea online”
„Țin minte că în ultima zi am fost vreo 10 în clasă, deja unii rămâneau acasă din cauza pandemiei, iar alții oricum nu prea dădeau pe la școală. Îmi amintesc că am făcut trei ore legate de matematică, fiindcă profesorul voia să se asigure că are toată materia de examen predată în cazul în care nu mai apucăm să ne revedem înainte de examen. Apoi am stat în casă, încetul cu încetul am făcut ore online, desigur nu cu toți profesorii, mai mult pentru Bac. Ne trimiteau materiale, subiecte de examen, aveam câteva zile să lucrăm la ele, apoi primeam și baremul ca să vedem unde am greșit. Însă nu puteau să oblige pe nimeni să lucreze, dacă elevul nu voia, pur și simplu nu apărea online, nu trimitea rezolvări. Eu m-am înscris și la pregătirea de la școală unde vor veni majoritatea colegilor, înțeleg. Chiar și cei care făceau naveta vor fi la școală, e mai ușor acum fiindcă suntem majori, avem carnet de conducere, putem veni cu mașina personală, cu mașina părinților. Dacă eram dependenți de autobuze, nu prea aveam cum fiindcă multe curse au fost anulate în perioada asta”, a povestit Robert.
„A început să-mi lipsească rutina aceea de mers la școală în fiecare zi”
Experiența orelor online a fost diferită pentru Sara, elevă la un liceu privat din Ilfov. Și clasa din care face parte este mai specială, fiind doar patru elevi care studiază în aceeași sală. La fel ca toți, a fost luată prin surprindere de impunerea stării de urgență. „Nu am crezut că va dura atât de mult, credeam că vom sta cel mult două săptămâni și în cel mai rău caz ne-am fi întors la școală după vacanța de primăvară. Nu am știut că ultima dată când ne-am văzut avea să fie și ultima zi de școală. Inițial ne-am bucurat că stăm acasă, am făcut ore online mai mult pentru pregătirea de examen. În timp, însă, a început să-mi lipsească rutina aceea de mers la școală în fiecare zi. Mi s-a făcut dor de lucruri de care nu credeam că-mi pot lipsi: de profesori, de orele cu ei, online e altfel. Totul era mult mai clar când mergeam la școală, era o stabilitate, acum e multă incertitudine”, a povestit Sara.
„Alte generații nu trebuiau să-și facă griji de temperatură sau să stea cu masca pe față”
Despre Bacalureat spune că este pregătită, a învățat materia de examen, dar simte o presiune emoțională foarte mare, să nu cumva să aibă temperatură în ziua de examen.
„Sunt pregătită pentru examen din punct de vedere al cunoștințelor, dar mulți nu iau în considerare aspectul emoțional al elevilor. Condițiile foarte stricte au pus o presiune foarte mare, nu cred că alte generații care au susținul aceste examene trebuiau să-și facă griji de temperatură sau să stea cu masca pe față. Și eu plec la studii în străinătate și stresul e foarte mare, ce fac dacă am 37,4? Înseamnă că mi-am ratat facultatea. Nici nu vreau să mă gândesc, am muncit foarte mult să ajung aici, să fiu acceptată la facultate și dacă nu prezint dimploma de bac până la un anumit termen, practic efortul a fost degeaba. E greu de acceptat asta, sper să nu fie cazul. Poate că elevii care au peste 37,3 ar trebui să dea separat proba, în aceeași zi, dar cu subiectele de rezervă”, este de părere Sara.
„Acum este o discrepanță mare între elevii cu posibilități și cei fără”
În plus, spune ea, este nedrept pentru elevii care nu au avut posibilitatea de a studia online în perioada aceasta.
„Sunt mulți elevi care nu au avut șansa asta și acum este o discrepanță mare între cei cu posibilități și cei fără. În plus, lecțiile de la clasă sunt altfel, nu se pot compara cu orele online. Eu mă duc la pregătire la școală săptămâna viitoare și e foarte bine că școlile au făcut eforturi pentru a permite organizarea acestor ore suplimentare înainte de Bac”, a spus Sara.
„Pe ultima sută de metri înainte de examen vreau să am grijă să nu îmi pun sănătatea în pericol și să ratez bacalaureatul”
În schimb, Vlad, elev la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, spune că nu se va duce la orele de pregătire. Materia a învățat-o deja și nu vrea să riște să se îmbolnăvească și de la o simplă răceală în perioada aceasta, ca nu cumva să aibă peste 37,3 în zilele de examen. „Am ales să nu merg la pregătire la școală. Pe ultima sută de metri înainte de examen vreau să am grijă să nu îmi pun sănătatea în pericol și să ratez bacalaureatul. Testatul temperaturii mi se pare o măsută pripită, poți avea temperatură din varii motive, nu că ai coronavirus, poate e de la căldura din ziua respectivă, transpiri. În plus, în școli nu prea ai aer condiționat, vara îți va fi mai clad”, a explicat Vlad.
FOTO: Girl photo created by freepik – www.freepik.com
  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro
Exit mobile version