Un document „format word, fie excel” vor avea de făcut candidații la proba de interviu pentru directorii de școli, susține consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Să introducă niște date și să folosească niște formule / Se va evalua și scrierea corectă cu diacritice

Foto: Pexels.com

„Se evaluează capacitatea sau abilitatea de a produce un text, oricare ar fi el acum, într-un document word, de a-l salva, de a-l atașa unui e-mail și de a-l transmite comisiei în acest format”, a spus Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, în cadrul unei interviu online, în legătură cu modul în care va fi evaluată proba de competențe digitale din cadrul concursului de directori.

Consilierul ministrului Educației a precizat că vor fi urmărite competențele tehnice: „Comisia va evalua competențele tehnice efectiv, nu ceea ce scrie în acel document, atât doar că se va evalua și scrierea corectă, adică scrierea corectă cu diacritice și așa mai departe, dar doar din perspectiva formei de data aceasta, nu a conținutului”.

„Nici nu este timp și nu este scopul acestei probe să evalueze competențe de elaborare de documente școlare”, a punctat Radu Szekely.

Candidații trebuie să știe să folosească unele formule din Excel, precum realizarea unei sume, generarea unui grafic, după cum a subliniat Radu Szekely: „În ceea ce privește formatul, va fi fie format Word, fie Excel în care li se va cere să introducă niște date similare celor pe care le-au avut la proba scrisă și să folosească niște formule din Excel pentru a realiza o sumă, un procentaj, să genereze un grafic din acele date. Și, la fel, să salveze documentul, să-l transmită comisiei”.

Ce trebuie să facă profesorul ca să demonstreze competențele digitale, potrivit procedurii operaționale pentru proba de interviu, din cadrul concursului de directori de școli:

Calendarul de concurs este următorul:
Precizările de la evenimentul online:

Moderator: Despre evaluarea probelor de operare pe calculator. Din procedură, știm că acest candidat trebuie să redacteze un document într-un anumit program, Word sau Excel. Care este cerința? Candidatul concepe sau scrie pur și simplu documentul după un anumit model? Punem întrebarea, pentru că au fost îngrijorări legate de faptul că o decizie este mai greu de elaborat și nu poate fi elaborată corect din punct de vedere al conținutului în doar 15 minute, și de aceea suntem curioși să vedem ce se evaluează în mod particular aici?

Radu Szekely: Nu se va elabora în niciun caz competența de elaborare a unei decizii, adică fiind vorba de competențe digitale se evaluează capacitatea sau abilitatea de a produce un text, oricare ar fi el acum, într-un document word, de a-l salva, de a-l atașa unui e-mail și de a-l transmite comisiei în acest format. Comisia va evalua competențele tehnice efectiv, nu ceea ce scrie în acel document, atât doar că se va evalua și scrierea corectă, adică scrierea corectă cu diacritice și așa mai departe, dar doar din perspectiva formei de data aceasta, nu a conținutului. Nici nu este timp și nu este scopul acestei probe să evalueze competențe de elaborare de documente școlare.

În ceea ce privește formatul, va fi fie format Word, fie Excel în care li se va cere să introducă niște date similare celor pe care le-au avut la proba scrisă și să folosească niște formule din Excel pentru a realiza o sumă, un procentaj, să genereze un grafic din acele date. Și, la fel, să salveze documentul, să-l transmită comisiei. Nu ne uităm neapărat la corectitudinea informației din document, ci la modul în care sunt puse în practică abilitățile tehnice și digitale ale candidatului.”

Exit mobile version