Un exemplar de urs brun a fost capturat, miercuri, în incinta Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din municipiul Câmpina, într-o cuşcă autorizată special amplasată pentru prinderea animalului sălbatic, a cărui prezenţă a fost semnalată anterior în mod repetat în zonă, informează Poliţia Română, transmite Agerpres.
„În ultima perioadă, prezenţa unui exemplar de urs brun a fost semnalată în mod repetat în zona municipiului Câmpina, inclusiv în proximitatea şi incinta Şcolii de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’, existând preocupări privind siguranţa persoanelor şi prevenirea unor eventuale incidente. În acest context, au fost efectuate demersurile necesare, conform cadrului legal şi procedurilor specifice, pentru amplasarea unei cuşti autorizate destinate capturării animalului sălbatic. În cursul zilei de astăzi, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, comisar de poliţie Creţu, din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’ Câmpina, a sesizat faptul că exemplarul de urs a fost capturat în cuşca special amplasată în acest scop, în incinta unităţii de învăţământ”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.
Animalul este viu şi se află în siguranţă, iar la faţa locului au intervenit poliţiştii prahoveni dar şi echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, urmând ca, potrivit protocolului şi competenţelor legale, să acţioneze şi celelalte instituţii abilitate în gestionarea unor astfel de situaţii, precizează sursa citată.
