Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va relua cursurile în format clasic, cu prezență fizică, din 28 martie, a decis Senatul Universității / Dacă acest sistem online a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David

Foto: captură UBB

Decizia Consiliului de administrație a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca prin care studenții revin la cursurile cu prezență fizică pe 28 martie, a fost aprobată azi de Senatul Universității, iar până atunci va fi o perioadă de tranziție, se arată în comunicatul instituției.

La Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca cursurile se vor relua față în față pe 28 martie, după ce Senatul Universității a aprobat luni decizia Consiliului de Administrație, prin care după această dată, activitățile ce presupun prezența fizică și participarea obligatorie se desfășoară doar față în față, iar unde nu este obligatorie prezența se vor desfășura față în față sau față în față și online.

Până pe 29 martie, activitățile academice se vor desfășura ca până acum. Examenele din sesiune și cele de finalizare a studiilor se vor desfășura doar față în față. 

UBB a decis revenirea completă la cursurile cu prezență fizică după o perioadă de tranziție care se va încheia la finalul lunii martie, cu posibilitatea excepțională de prelungire până în data de 4 aprilie 2022, la solicitarea specifică a facultăților.

Într-un comunicat de presă, rectorul UBB, prof. univ. dr Daniel David spune că “dacă acest sistem (n. red online) a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar. Anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative)”, crede rectorul UBB.

“La anunțul autorităților că din 9 martie este necesară revenirea la formatul clasic, noi am militat prin diverse mecanisme pentru o variantă de tranziție rațională, și anume continuarea formatului existent. Dacă acest sistem a fost bun doi ani pentru a susține diplome ale universităților românești, nu poate să fie atât de catastrofic – chiar nu putem spune asta! – să îl mai aplicăm câteva, puține luni din semestrul II. Asta pentru a nu bulversa organizarea semestrului și viața comunității academice și pentru a nu favoriza abandonul școlar. Evident, examenele finale de semestru trebuie organizate în regim clasic (ca etapă standard de revenire), iar anul universitar 2022-2023 implementat în formatul clasic acreditat, îmbogățit cu variante online (după adaptări legislative). Autoritățile au aprobat doar o perioadă scurtă de tranziție, cu constrângeri de recuperare. Noi credem în continuare că variantă propusă inițial de UBB ar fi fost cea mai bună, fiecare urmând apoi să și-o adapteze la mijlocul semestrului II prin prisma autonomiei universitare (de la clasic, prin hibrid, până la online). Nu poți trata o universitate cu zeci de mii de studenți, venind din toate colțurile țării (nu mai vorbesc de cei din străinătate) într-un oraș scump, cu un profil complex (și la noi specializările tehnice/științe/vocaționale sunt deja în regim clasic sau hibrid, dar multe specializări socio-umane, cu numeroși studenți,  sunt în regim online), ca una care are doar câteva mii, majoritatea din propriul județ, cu resurse de spațiu care adesea exced nevoile studenților pe care îi au și cu specializări dominant vocaționale care au început deja de luni bune varianta clasică. Suntem în scop pe aceeași linie cu autoritățile – campusurile trebuie să reprindă viață -, dar vedem calea diferit. Ca instituție academică ne putem însă exercita autonomia doar în condițiile reglementărilor existente, astfel că decizia noastră trebuie înțeleasă în acest context,” a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. 

Studenții UBB s-au declarat nemulțumiți de decizia impusă de Ministerul Educației, urmând să organizeze proteste și să transmită autorităților memorii cu privire la decizia luată de minister.

Exit mobile version