Universitatea din Amsterdam pune capăt unor finanțări chineze pentru un centru privind drepturile omului, după o anchetă a televiziunii publice

Foto: © Robert Van 't Hoenderdaal | Dreamstime.com

Universitatea din Amsterdam (UvA) a anunţat că pune capăt unor subvenţii chineze pentru un centru privind drepturile omului, după ce o anchetă a postului public olandez de televiziune NOS a sugerat lipsa de independenţă a acestuia, relatează joi AFP, scrie Agerpres.

Bazându-se pe citate ale unor cercetători care păreau să banalizeze situaţia din regiunea Xingjang, precum şi pe analize ale mai multor experţi, postul de televiziune acuză Cross-Cultural Human Right Centre că împărtăşeşte o viziune privind drepturile omului „convenabilă Chinei”.

Într-o postare pe Twitter miercuri seară, universitatea a reacţionat şi a promis „măsuri corespunzătoare, inclusiv încetarea sau rambursarea subvenţiei chineze” şi „o analiză pentru a stabili dacă cercetarea institutului este independentă pe toate fronturile”.

Conform NOS, Cross-Cultural Human Rights Centre (Centrul Intercultural pentru Drepturile Omului), aparţinând de universitate, a primit în 2018, 2019 şi 2020 sute de mii de euro de la Universitatea din Chongqing (sud-vestul Chinei), pe atunci singurul său finanţator.

NOS susţine că misiunea centrului este înscrisă în acordul de finanţare cu universitatea chineză: să atragă atenţia asupra unei „viziuni globale” privind drepturile omului şi în special asupra modului în care ţările non-occidentale precum China le privesc pe acestea.

„Nu trebuie să le lăsăm politicienilor, şi în special nu politicienilor occidentali, grija de a stabili ce credem noi despre drepturile omului”, ar fi declarat la televiziunea chineză de stat profesorul Tom Zwart, directorul centrului, mai transmite sursa citată.

Intervievat de NOS, Zwart a subliniat că aceste declaraţii au fost scoase din context.

De asemenea, profesorul Peter Peverelli ar fi scris pe Linkedin că în Xinjiang „nu există muncă forţată, nu există genocid sau orice sugerează media occidentale” .

Peverelli a afirmat apoi pentru NOS că declaraţiile angajaţilor centrului nu trebuie interpretate ca o negare a ceea ce se întâmplă la Xinjiang, ci mai degrabă ca o „încercare de a deschide un dialog”.

Organizaţii de apărare a drepturilor omului acuză China că a închis peste un milion de musulmani în lagăre de reeducare politică.

Beijingul susţine că aceste lagăre sunt de fapt centre de formare profesională care au ca scop a-i ţine departe de radicalizare pe cei închişi.

Foto: © Robert Van ‘t Hoenderdaal | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version