Universitatea din București acuză Parlamentul de subminarea autonomiei universitare. Interzicerea informațiilor depre identitate de gen în învățământ încalcă libertatea de gândire și de conștiință și libertatea opiniilor

Universitatea din Bucuresti / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

„Universitatea din București dezavuează orice inițiativă de subminare a autonomiei universitare și solicită tuturor actorilor responsabili din viața socială și politică a țării să apere acest drept câștigat acum mai bine de 30 de ani în România”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Instituția de învățământ superior reacționează astfel la votul de ieri prin care Senatul a adoptat un amendament la Legea Educației care interzice informațiile depre identitatea de gen în școli și universități.

Publicăm integral punctul de vedere al Universității din București cu privire la respectarea autonomiei universitare și a libertăților individuale fundamentale:

„Universitatea din București dezavuează orice inițiativă de subminare a autonomiei universitare și solicită tuturor actorilor responsabili din viața socială și politică a țării să apere acest drept câștigat acum mai bine de 30 de ani în România.

Considerăm că autonomia universitară reprezintă unul dintre bunurile culturale ale democrației, un garant al libertății de gândire, de cunoaștere și de exprimare a propriilor opinii, de care trebuie să se bucure toți membrii comunității universitare și, în mod implicit, societatea.

Ca spațiu de educație, formare și cercetare, universitatea are misiunea nobilă de a căuta adevărul prin confruntare de idei, prin cercetare științifică riguroasă. Adevărul este rezultatul cercetărilor științifice desfășurate în deplina libertate a exprimării, nu al ideologiilor sau pozițiilor extreme, oricare ar fi acestea. Adevărul se formulează din consensul științific al specialiștilor și nu poate fi  statuat printr-un text de lege.

Amendamentul de modificare a Legii Educației Naționale, aprobat ieri în Parlamentul României, contravine unor drepturi fundamentale garantate de Constituția României și de convențiile internaționale la care România este parte: libertatea de gândire și de conștiință, libertatea opiniilor și autonomia universitară. Textul de lege nu are fundamentare științifică și reprezintă un exemplu flagrant de interferență în educația și în exprimarea libere.

Noi, Universitatea din București, suntem o universitate comprehensivă, cu o comunitate bogată prin diversitatea membrilor săi. Principiile autonomiei universitare și al libertății academice, al respectării libertății de gândire și de conștiință, independenței față de ideologii, religii și doctrine politice, asumate prin Carta Universității, fundamentează cultura instituției noastre și nu vom abdica de la ele. Avem, totodată, misiunea de a le promova și în afara zidurilor universității.

Credem că tărie că respectarea și cultivarea acestor libertăți fundamentale, promovarea adevărului științific, a libertății și a dreptății sociale se află, în mod negreșit, la fundația unei societăți libere.

Carta Universității din București, Articolul 3:

„Universitatea este organizată și funcționează în baza următoarelor principii:

(….)

(l) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor membrilor comunităţii academice;

(m) principiul independenţei faţă de ideologii, religii, doctrine şi partide politice.”

Concret, proiectul votat de Senat, în calitate de cameră decizională, prevede că articolul 7 din Legea educației se modifică, la aliniatul (1), prin adăugarea următoarelor prevederi:

 

Votul din Senat a fost semnalat de senatorul USR Vlad Alexandrescu, care a susținut că, în calitate de cameră decizională a Parlamentului, “a adoptat azi, cu votul PSD și PMP, cu abținerea PNL și împotriva votului USR, o lege inițiată de doi parlamentari PMP, introdusă pe ordinea de zi cu jumătate de oră înainte de a începe ședința pelnului, care interzice în școli, în Universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen”.

Proiectul a trecut cu 81 voturi de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și 27 de abțineri. UDMR a votat împotrivă.

Universitatea din Bucuresti / Foto: Facebook.com/Universitatea din Bucuresti

Exit mobile version