Universitatea din București sprijină financiar “proiecte cu impact în societate”: soluții de tip ghid pentru Pădurea Băneasa, suport pentru învățare destinat copiilor din grupuri vulnerabile, acțiuni în Geoparcul Țara Hațegului

Foto: © Pawel Szczepanski | Dreamstime.com

Soluțiile de management pentru Pădurea Băneasa, instrumente de acces la învățare pentru copiii din grupuri vulnerabile în câteva școli din București și activități de cercetare în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului sunt temele proiectelor pentru care Universitatea din București a decis să acorde finanțare prin “Open Lab-ul CIVIS”. Acesta “urmărește să contribuie la dezvoltarea și implementarea inițiativelor ce oferă soluții” de implicare în problemele comunității, arată instituția de învățământ superior într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, în urma unui prim apel de proiecte de tip Open Lab lansat de Universitate ca partener în alianța europeană Civis, au fost înscrise 14 proiecte de responsabilitate socială, dintre care au fost selectate trei proiecte cu impact în comunicate. Acestea vor fi finanțate cu suma totală de 10.000 de euro.

Open Lab-ul este descris drept “un spațiu de colaborare și de îmbinare a cercetării și a educației cu implicarea civică”, instrument menit să “accelereze colaborarea dintre comunitatea academică a UB și actorii interesați din societate, pentru dezvoltarea comunităților locale, regionale sau naționale”.

Proiectele selectate:

Pentru domeniul Sustenabilitate și reziliență urbană, proiectul selectat, Oameni și arbori. Soluții de management al Pădurii Băneasa pentru dezvoltare urbană durabilă și reziliență, aparține Asociației Parcul Natural Văcărești și își propune să fundamenteze o serie de măsuri de management care să promoveze sustenabilitatea, serviciile ecosistemice si bunăstarea comunităților în mediul urban. 

În domeniul Educație și cultură finanțarea a fost acordată pentru proiectul Servicii de accesibilizare a conținutului învățării și suport pentru copii/tineri din grupuri vulnerabile – crearea unui sistem de suport pentru copii/ tineri din grupuri vulnerabile și înființarea unui Centru de accesibilizare a conținuturilor de învățare dotat pentru tineri cu dizabilități. În cadrul proiectului vor fi produse și alte resurse necesare suportului pentru învățare în cazul persoanelor din grupuri vulnerabile: elevi cu deficiențe vizuale, elevi cu deficiențe de auz, elevi cu dificultăți de învățare, elevi din medii defavorizate și elevi cu rămâneri în urmă la învățătură. 

În cadrul domeniului Cercetare și transformare digitală va primi finanțare și proiectul Science for resilience. Cercetare pentru dezvoltare durabilă locală, care vizează realizarea de noi cercetări științifice multidisciplinare în cadrul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – un teritoriu de dezvoltare creat și administrat de către Universitatea din București, alături de parteneri locali. 

Photo 51727581 © Pawel SzczepanskiDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version