Universitatea Princeton din SUA anunță că va acoperi integral cheltuielile de studii pentru studenții care provin din familii cu venit mai mic de 100.000 de dolari pe an / Măsura vizează peste un sfert din studenți, potrivit estimărilor

Foto: © Zhi Qi | Dreamstime.com

Studenții care provin din familii care câștigă mai puțin de 100.000 de dolari pe an nu vor plăti nimic pentru a urma cursurile la Universitatea Princeton, începând din anul universitar 2023-2024, anunță instituția de învățământ superior, într-un comunicat, scrie The Washington Post. Pentru pragul nou introdus se așteaptă ca mai mult de un sfert dintre studenții de licență să se califice, anume circa 1.500 de persoane, scrie Bloomberg.com.

În ultimii șase ani, un student la Princeton provenit dintr-o familie medie care câștiga mai puțin de 65.000 de dolari pe an nu a plătit nimic – taxele de școlarizare, cazare și masă – pentru că bursele de ajutor financiar “acopereau întreaga factură”, notează sursa citată.

Pentru studenții care nu primesc niciun ajutor financiar, costul estimat al școlarizării la Princeton în acest an este de 79.540 de dolari. Acesta cuprinde taxele de școlarizare, mesele, cazarea și diversele cheltuieli. Așadar, valoarea unei burse complete pentru cei din familii cu venit anual mai mic de 100.000 de dolari, pe parcursul a patru ani, depășește cu mult 300.000 de dolari.

Președintele Universității Princeton, Christopher L. Eisgruber, a declarat că inițiativa este menită să asigure că studenții “se dezvoltă în campusul nostru”, profitând din plin de oportunitățile academice, de cercetare și de stagiatură, mai scrie The Washington Post. El a mai spus că universitatea va elimina, de asemenea, o politică potrivit căreia studenții care primesc ajutor financiar trebuie să contribuie cu 3.500 de dolari pe an pentru cărți și cheltuieli diverse. Acest lucru va reduce presiunea asupra studenților: erau nevoiți să găsească locuri de muncă de vară bine plătite sau să lucreze cu jumătate de normă în timpul anului universitar.

Universitățile Harvard, Yale și Stanford promovează toate pe site-urile lor că familiile cu venituri de până la 75.000 de dolari și active tipice se vor califica pentru burse care acoperă toate costurile. Yale, de exemplu, își numește programul “bursă cu cota de participare a părinților zero”. În 2001, Princeton a eliminat împrumuturile din pachetele de ajutor financiar pe care le oferă studenților. Alte câteva școli de prestigiu au urmat acest exemplu “fără împrumuturi”, conform aceleiași surse.

Princeton, a șasea universitate din lume conform clasamentului ARWU 2022

Conform Academic Ranking of World Universities (ARWU) 2022, publicat pe 15 august de Shanghai Ranking Consultancy, Harvard University conduce acest clasament pentru al 20-lea an la rând, iar Stanford University rămâne pe locul al doilea.

Massachusetts Institute of Technology (MIT) urcă o poziție, până pe 3 de pe 4 anul trecut, potrivit clasamentului. În top 10 apar, la fel ca anul trecut, Cambridge, Berkeley, Princeton, Oxford, Columbia, Caltech și Chicago. – Detalii aici

Taxele de școlarizare și taxele la universitățile private din Statele Unite ale Americii au fost în medie de 38.185 de dolari pentru anul universitar 2021-22, potrivit unui sondaj anual US News & World Report, mai punctează Bloomberg.

Foto: © Zhi Qi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version