Universitățile vor putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației – prevedere agreată de minister pentru a fi introdusă în legea educației, potrivit reprezentanților studenților

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com

O prevedere prin care universitățile ar putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației ar urma să fie introdusă în legea educației, potrivit reprezentanților studenților, după discuții cu Ministerul Educației. Studenții spun însă că această soluție îi mulțumește doar parțial și că vor insista, pe parcursul procesului de adoptare a noilor legi ale educației, să fie prevăzut expres că taxele de școlarizare rămân neschimbate pe durata școlarității.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a formulat o serie de propuneri în legătură cu proiectul Legii Învățământului Superior. Una dintre acestea vizează taxele de școlarizare, despre care federația spune că este o prioritate.

Teodor Iancu, vicepreședinte educațional al ANOSR, a declarat pentru G4Media/ENTR că, din discuțiile purtate până acum, Ministerul Educației ar agrea varianta limitării majorării taxei cu maximum rata inflației.

„În principiu, poziția ministerului, din câte cunosc eu din ultimele discuții, a fost pe ideea că se va restricționa acest drept în limita ratei inflației, în sensul în care vor fi lăsate universitățile să le majoreze în timpul școlarității, dar nu mai mult decât rata inflației, prevenind cumva o parte din cazurile de abuz, dar, din punctul nostru de vedere nu pe toate. Adică cumva acest răspuns al ministerului ne mulțumește doar parțial”, a afirmat Teodor Iancu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version