Ușă deschisă pentru aglomerarea claselor de elevi. Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu – proiect

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Din anul școlar 2024-2025, școlile pot solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu 2 elevi sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, potrivit unui proiect de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației. Este vorba despre metodologia privind depășirea efectivelor formațiunilor de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Cu toate acestea, Ministerul Educației poate aproba funcționarea de clase cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ/ISMB.

Art. 3 – „(1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot solicita inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau, după caz, diminuarea cu 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de art. 23, alin. (1) din Legea nr. 198/2023.

(2) Consiliul de administrație al ISJ/ISMB aprobă sau respinge solicitările unităților de învățământ preuniversitar de stat, în urma analizei documentației transmise de către acestea, precum și a motivării solicitărilor.”

Ce documente trebuie să trimită școlile către inspectoratul școlar

Art. 4 – (1) Documentația transmisă de conducerea unităților de învățământ către ISJ/ISMB conține:

a) cererea formulată de unitatea de învățământ;

b) hotărârea consiliului de administrație;

c) procesul verbal al ședinței consiliului de administrație;

d) descrierea completă a situației excepționale;

e) date referitoare la numărul de grupe/clase existente aferente anului de studiu pentru care se realizează solicitarea, numărul de copii/elevi existenți în fiecare grupă/clasă, în conformitate cu informațiile înregistrate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului de România (SIIIR) și capacitatea fiecărei săli de grupă/clasă;

f) cererea motivată a părintelui/reprezentatului legal, dacă aceasta este baza solicitării unității de învățământ.”

Ce obligație au inspectoratele școlare

Dacă a fost aprobată suplimentarea, inspectoratele școlare au obligația de a informa autoritatea publică locală în vederea asigurării finanțării, potrivit art. 4 alin. (2) din proiectul de ordin de ministru.

În termen de 5 zile de la aprobare, la nivelul ISJ/ISMB se operează modificările în SIIIR, după cum prevede documentul pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Dacă la nivelul școlii există clase paralele care permit cuprinderea copiilor pentru care s-a făcut solicitarea peste efectivul maxim, atunci aceste situații nu vor fi considerate excepționale, potrivit sursei menționate anterior.

Art. 4 – „(4) Situațiile în care ISJ/ISMB constată că la nivelul unității de învățământ există grupe/clase paralele care permit cuprinderea copiilor/elevilor pentru care s-a făcut solicitarea în cadrul acestora în limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, nu vor fi considerate ca fiind excepționale, pentru care să fie nevoie de aprobare a ISJ/ISMB în condițiile prezentei metodologii.

(5) Fac excepție de la prevederile alin. (4), grupele/clasele paralele care se regăsesc în unitatea de învățământ cu personalitate juridică și în structurile arondate acesteia ori în două sau mai multe structuri, în cazul unităților de învățământ cu personalitate juridică din mediul rural care au una sau mai multe structuri arondate.”

Ministerul Educației poate aproba clase în care numărul elevilor să-l depășească pe cel prevăzut de Legea învățământului preuniversitar

Spre exemplu, pentru grupa mare de la creșă, Ministerul Educației poate aproba mai mult de 22 de copii. La gimnaziu și liceu pot să fie peste 28 de elevi.

„Art. 5 Ministerul Educației poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ/ISMB, astfel:

a) pentru educația timpurie, nivel antepreșcolar:

b) pentru educația timpurie, nivel preșcolar, mai mult de 22;

c) pentru învățământul primar, mai mult de 24;

d) pentru învățământul gimnazial, mai mult de 28;

e) pentru învățământul sportiv și de artă, mai mult de 26;

f) pentru învățământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;

g) pentru învățământul postliceal, mai mult de 30;

h) pentru învățământul special:

i) învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate, mai mult de 14.”

Proiectul de metodologie poate fi consultat mai jos:

Legea învățământului preuniversitar prevede următoarele în privința numărului de elevi dintr-o clasă/grupă:

Art. 23 – „(1) În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educația timpurie, nivel antepreșcolar:

b) educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;

c) învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;

e) învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;

f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;

g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;

h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învățământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 28;

j) învățământul special:

k) prin excepție de la lit. j), în învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate: clasa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 12.

(6) În situații excepționale, formațiunile de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi pot funcționa cu cel mult 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut la alin. (1), după caz, cu aprobarea DJIP/DMBIP, pe baza unei justificări din partea consiliului de administrație al unității de învățământ, care solicită exceptarea de la prevederile alin. (1). Pentru cazurile în care se solicită depășirea cu peste 2 beneficiari primari a numărului maxim, aprobarea va fi dată de Ministerul Educației, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului.

(7) Situațiile prevăzute la alin. (6) se comunică DJIP/DMBIP și autorităților locale, în vederea asigurării finanțării. Clasele/Grupele în funcțiune la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân cu același număr de elevi până la finalizarea nivelului de învățământ.”

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version