USR sesizează Avocatul Poporului şi Curtea de Conturi pe vidul creat prin desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene şi ARACIP

Foto: Edupedu.ro

Senatorul USR Ştefan Pălărie sesizează Avocatul Poporului şi Curtea de Conturi, acuzând ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi Guvernul Ciolacu că au lăsat în aer funcţionarea unor instituţii cheie din Educaţie şi, implicit, întreg sistemul de învăţământ, prin desfiinţarea inspectoratelor şcolare, Caselor Corpului Didactic şi Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, transmite News.ro, preluată de G4Media.ro.

”Ministrul Ligia Deca şi Guvernul Ciolacu au lăsat în aer funcţionarea unor instituţii cheie din Educaţie şi, implicit, întreg sistemul de învăţământ. Au desfiinţat inspectoratele şcolare, Casele Corpului Didactic şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, dar nu au mai pus nimic în loc, deşi aveau obligaţia legală. Senatorul USR Ştefan Pălărie sesizează Avocatul Poporului şi Curtea de Conturi pe funcţionarea fără bază legală a acestor instituţii, situaţie cu impact şi asupra cheltuirii banilor publici. Totodată, USR solicită ministrului Deca şi Guvernului să ia măsuri, de urgenţă, pentru înlăturarea haosului creat, încă o dată, în sistemul de educaţie”, anunţă USR.

”Legile Educaţiei, în loc să producă o schimbare, au produs un vid, o gaură neagră. Astăzi, întreg sistemul de educaţie preuniversitar stă să facă implozie, pentru că baza legală de funcţionare a inspectoratelor judeţene şi a ARACIP a fost desfiinţată la 3 septembrie, dar Ministerul Educaţiei nu a pus încă nimic în loc, la centru şi în judeţe. Doamna Deca aplică haotic părţi din legea veche şi din legea nouă, după cum îi convine. În lipsa clarificării de urgenţă, toate actele emise de aceste instituţii riscă să fie lovite de nulitate, dacă sunt atacate în instanţă”, declară senatorul USR Ştefan Pălărie.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și:
EXCLUSIV Agenția ARACIP, care acreditează și autorizează școlile din România, funcționează ilegal
Exit mobile version