UTIL Listă cu 30 de activități digitale și creative pentru copii, publicată pe platforma Centrului Educațional al Apple

Foto: captură - ghid Apple

30 de activități pentru copii între 4 și 8 ani, dar și de vârste mai mari, sunt prezentate într-o fișă interactivă de pe centrul educațional al companiei de tehnologie Apple. Documentul, în limba engleză, poate fi descărcat de mai jos.

Activitățile, din seria “Everyone can create” (“Oricine poate crea”) implică folosirea aplicațiilor de editat fotografii și a altor aplicații utilitare, integrate în dispozitive iPhone sau iPad. Activitățile pot fi realizate în mod similar și cu ajutorul altor tipuri de telefon sau tabletă.

O sugestie de joc este, de exemplu, “fotografiază-ți numele”: cu ajutorul unor litere pe care le găsesc în cărți, ziare sau pe afișe și pe care le fotografiază în parte, copiii își pot “poza” numele odată ce îl alcătuiesc din aceste litere puse una lângă cealaltă.

Altă activitate este “Vezi culorile în slow-motion“: Copiii pot înregistra un videoclip în mișcare lentă cu câteva picături de colorant alimentar care cad într-un bol și pe care le pot combina, urmând să observe în videoclip cum s-au amestecat culorile.

În fișă se mai sugerează și următoarea activitate: găsitul de forme geometrice în natură. “Fă câteva poze afară, iar apoi, folosind funcția Mark-up, conturează toate formele pe care le observi în fotografii”, scrie în fișă.

Înapoi în timp. “Găsește o fotografie veche. Recreează scena, fă o poză, apoi folosește un filtru alb-negru pentru a o face să pară că este din trecut. Începe astfel: Deschide fotografia în galerie, atinge Editare, apoi atingeți cele trei cercuri din partea de jos pentru a utiliza filtrele”, este altă activitate prezentată.

Copiii mai pot scrie și “o scrisoare către planetă”: “Faceți, găsiți o fotografie sau desenați-vă locul preferat. Adăugați casete de text sau o înregistrare vocală în care să explicați de ce îl iubiți și cum veți avea grijă de el”. Pentru a face acest colaj, copiii trebuie să adauge fotografia în aplicația Pages sau Keynote a telefonului sau tabletei, apoi să atingă semnul plus pentru a alege Înregistrare audio sau Forme și apoi să adauge o casetă de text.

Descarcă fișa de activități în format .pdf de mai jos:

Mai multe resurse și idei despre proiecte care se pot face în seria “Oricine poate crea” lansată de Apple se găsesc pe portalul educațional aici.

De asemenea, pe același site se găsește și o listă de aplicații pentru telefon sau tabletă care susțin educația digitală și realitatea augmentată – aici.

Exit mobile version