Vacanța mobilă din februarie 2027 va avea doar două variante, nu trei, ca până acum / Perioada propusă este 22 februarie – 7 martie 2027, anunță Ministerul Educației

Foto: © Krivosheina Elena | Dreamstime.com

Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București sau vacanța de ski, din anul școlar 2026-2027, este propusă pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2027, confom proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării, vineri, 23 ianuarie.

În varianta propusă și lansată în consultare:

Cursurile anului școlar 2026 – 2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027.

Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea intervalelor (săptămânilor) între care se poate decide pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare la două (față de trei), conform comunicatului ministerului.

Redăm explicațiile ministerului:

„Propunerea are drept fundament faptul că în anii anteriori, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță). 

În ceea ce privește intervalul propus pentru cele două săptămâni de vacanță între care se poate opta (22 – 28 februarie/1 – 7 martie), propunerea este justificată de nevoia de a crea un echilibru în ceea ce privește numărul de săptămâni consecutive de cursuri.

În proiectarea structurii anului școlar 2026 – 2027 în această formă, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-au avut în vedere:

Menționăm că aceste proiecții privind perioadele de desfășurare alocate examenelor naționale sunt orientative, calendarele de desfășurare urmând a fi stabilite ulterior, prin documente distincte, după parcurgerea procesului de transparență decizională.

Forma finală a structurii anului școlar 2026 – 2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS).”

Foto: © Krivosheina Elena | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version