Vaccinul BioNTech-Pfizer să fie rezervat elevilor, pentru a nu exista dificultăți de vaccinare când începe noul an școlar – ministrul german al Sănătății

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Vaccinul împotriva Covid-19 realizat de BioNTech-Pfizer ar trebui să fie rezervat elevilor, așa încât aceștia să se poată vaccina fără probleme când se vor întoarce la clasă în noul an școlar, la sfârșitul verii, a cerut ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, citat de Deutsche Welle

El a declarat pentru publicația Bild am Sonntag că “o modalitate ca școala să se desfășoare normal după vacanța de vară este să se vaccineze tinerii”, obiectivul autorităților fiind ca vaccinul să fie oferit, până la sfârșitul lunii august, tuturor elevilor care au vârsta necesară vaccinării și doresc să se vaccineze.

Oficialul german a menționat vaccinul BioNTech-Pfizer deoarece este singurul care, în acest moment, este pe cale să fie aprobat la nivelul Uniunii Europene, pentru folosință în rândul copiilor de 12-15 ani. De aceea, a spus Spahn, el ar trebui rezervat pentru această categorie de vârstă.

Moderna a anunțat la rândul său, duminică, intenția de a cere, la începutul lunii iunie, autorizația pentru vaccinul destinat adolescenților, în Uniunea Europeană.

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version